Reţinerea lui Bercea Mondial, cel căruia politicieni şi judecători de seamă i-au botezat puradeii, a fost urmată de o declaraţie-şoc a procurorului de caz. Ea a trecut neobservată din cauza ţigăncilor care urlau şi se zvârcoleau ca şerpoaicele.
Odată cu prinderea interlopului, "subvenţia a fost tăiată pentru multe persoane sus-puse", a declarat Eugen Iacobescu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. De obicei, procurorii nu scot o vorbă despre cazurile pe care le instrumentează. Acest procuror pare a avea un curaj nebun dacă vorbeşte cu nonşalanţă despre ,,caracatiţa Bercea” şi încearcă să demonstreze cum Mondial şi-a construit imperiul financiar şi a devenit cel mai bogat om din judeţul Olt cu ajutorul unor sus-puşi de la Bucureşti.
Bercea Mondial nu este un interlop oarecare. Băieţii săi, Judecător, Televizor şi Prinţişor, precum şi ,,frumuşaţa sa de nepoată”, Rebeca, au fost botezaţi de magistraţi şi politicieni influenţi. Theodor Stolojan, Maria Huza (pe vremea cand era şefa Tribunalului Bucureşti), Gheorghe Bernciu (pe vremea când era prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt), Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, sunt câteva personaje-cheie care s-au îngrămădit la cristelniţe, au stat la masă şi au petrecut alături de Bercea Mondial. Însuşi preşedintele Traian Băsescu s-a dus la o petrecere câmpenească organizată de interlop la Costeşti, s-a luat de mână cu Bercea şi a permis ca doamnei Maria Băsescu să îi fie agăţat la gât un medalion de aur. Astfel, oameni importanţi ai statului român au intrat din interes sau au fost prinşi din cauza iresponsabilităţii în tentaculele caracatiţei Bercea.
Pe de altă parte, şi judecătorul a avut un curaj nebun deoarece a dispus arestarea lui Bercea Mondial pentru o banală lovitură de cuţit. Şi asta în condiţiile în care Bercea, împreună cu familia sa, a fost cercetat în 119 d