Dacă lucrurile vor merge aşa cum sunt orânduite, în acest an ieşim din recesiune. Iar peste încă un an sau doi vom scăpa şi de criză. Dar nu va fi de ajuns ca să trăim bine pe o planetă care, după criză, se va transforma până în străfunduri şi va impune un alt stil de viaţă, cu exigenţe încă necunoscute. Iar ca să trăim bine în această nouă lume trebuie îngropate relele deprinderi căpătate după al doilea război mondial, care au detronat vocaţia lucrului bine făcut. Din nefericire, încă nu suntem pregătiţi. Un pod de peste Argeş, din apropiere de obosita noastră Autostradă Bucureşti-Piteşti, doborât de o biată viitură şi lăsat în adormire de vreo cinci ani, e o dovadă. Una dintre multe milioane de dovezi. O descurajantă listă, cap de afiş fiind cele 40.000 de investiţii începute şi abandonate, scoate în faţă, semnificativ, concepţia pe capul căreia a ajuns coroana: "Las’ că merge şi aşa!...".
În Uniunea Europeană, în topul economiilor, din 27 de ţări, suntem pe locul 26. De primele locuri ne despart limite culturale şi tehnologice, prejudecăţi sociale, neobişnuinţa de a înota în apele repezi ale economiei europene. De aici decalajele. Astăzi, când încercăm ieşirea din aceste capcane, începem în sfârşit să înţelegem că înaintarea nu este posibilă fără integrarea în ordinea globală şi în regula europeană. Dacă însă vom vrea să obţinem în economie, cât mai repede, nu doar un ritm al creşterii care să grăbească ieşirea din criză, ci şi un PIB cu o structură nouă, cu valori adăugate care să aducă bunăstare pentru o mai mare parte a populaţiei, condiţia este întoarcerea la respectul pentru lucrul bine făcut.
Am pierdut această valoare în lungile decenii în care severa lege a pieţei a fost înlocuită cu un surogat: întrecerea socialistă. După decembrie ’89, în economie n-au mai operat nici norme, nici obiective calitative şi nici rigori fin
