* ADEVĂRUL
* Interlopul Bercea Mondial: "Nu m-a arestat toată ţara, m-au < arestat > ai mei. Nişte proşti!"
Interlopul Bercea Mondial, faimos pentru legăturile sale cu persoane importante din politică şi justiţie, a fost arestat ieri, pentru prima dată. Autoproclamatul preşedinte al ţiganilor din România a fost cercetat pentru zeci de infracţiuni, dar nu a ajuns niciodată după gratii. Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, a fost arestat preventiv ieri pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice. El este acuzat că, joi seară, şi-a înjunghiat un nepot, pe Ionuţ Anghel (17 ani), zis Mercedes, într-un bar din Drăgăneşti-Olt.
* Mihail Boldea vrea să-i bage pe ziarişti la zdup
Deputatul democrat-liberal a depus un proiect care prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru publicarea datelor din dosare aflate în lucru. Cazurile colegilor de partid aflaţi în atenţia Justiţiei, Păsat şi Banias, l-au sensibilizat pe Boldea în încercarea de "a pune presei zăvor". Ziariştii ar risca pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, în cazul în care proiectul de modificare a Legii 544/2001 şi a Codului Penal, depus de Boldea la Camera Deputaţilor, ar trece de filtrul Parlamentului. "Informaţiile din dosarele penale aflate în faza de urmărire sau ajunse în instanţe nu sunt informaţii de interes public, atât timp cât nu există o sentinţă definitivă", şi-a motivat Mihail Boldea proiectul.
* Mircea Andrei, senatorul-avocat cu bani de la stat
Casa de avocatură a senatorului PDL Mircea Andrei câştigă sute de mii de euro de la instituţiile statului pentru a le reprezenta în instanţă şi pentru consultanţă juridică. Cabinetul "Mircea Andrei şi Asociaţii" a obţinut contracte de la stat prin selecţie de oferte, fără licitaţie. El pledează "nevinovat", spunând că "