Sumele virate în contul Network Press Concept ajungeau în buzunarul Supremo
Modernizările de aproape 2,5 mil. euro au fost raportate doar AVAS
În şase ani s-au contractat credite de peste o jumătate de miliard de euro
Administratorii Network Press Concept (fosta Rodipet) probează în cea de-a doua parte a "Raportului privind grupul de interes economic în cadrul Grupului Awdi" modul în care această societate a ajuns falimentară în şase ani de la privatizare. Deşi a luat credite de 68 mil. euro şi 1,63 miliarde de lei (aproximativ 475 mil. euro), valoarea mijloacelor fixe a crescut până la intrarea în insolvenţă cu numai 34.000 lei, iar valorile de inventar înregistrate în contabilitate sunt de numai 476.000 euro...
O explicaţie pentru faptul că deşi a avut o avere considerabilă, imobile-sedii ale agenţiilor teritoriale, mijloace auto etc, Network Press Concept a ajuns falimentară este dată de creditele pe care le-a contractat societatea şi care au ajuns, în şase ani, la 475.500.000 euro, respectiv 68 mil. euro şi 1,63 miliarde de lei (aproximativ 407 mil. euro, calculat la un curs de 4 lei/euro)...
Datele nu sunt însă definitive, pentru că, după cum susţine administratorul special, există şi bănci care "nu au avut amabilitatea" de a le pune la dispoziţie extrasele de cont, deşi administratorii au făcut mai multe solicitări în acest sens.
Conform extraselor de cont de la Bancpost, în intervalul 28 februarie 2005 - 21 aprilie 2009, SC Network Press Concept SA a accesat credite în valoare de 62.424.454 euro. "Din documentele societăţii reiese însă că acestea nu sunt toate creditele accesate. La data de 19 decembrie 2004, SC Rodipet a mai accesat un credit de 4,9 mil. euro cu scadenţă la 30 septembrie, altul în valoare de 3 mil. euro, care avea ca destinaţie capital de lucru, precum şi un credit în valoare de 800.000 euro de la Uni