Poliţiştii nu i-au identificat până la această oră pe agresorii elevului bătut cu bestialitate. Mama băiatului susţine că cei doi bătăuşi sunt din satul Pietrişu, comuna Găujani
Andrei Ilie, elev în clasa a XI-a la Liceul „Ion Barbu” din Giurgiu venise vineri seara, în jurul orei 19.00, la Colegiul ”Ion Maiorescu” să-şi aştepte prietena să iasă de la cursuri, fiind însoţit de un prieten. Acesta din urmă s-a luat la ceartă cu un alt băiat elev la Maiorescu, iar Andrei a intervenit vrând să aplaneze conflictul. Numai că băiatul care a iscat scandalul a apelat la doi prieteni mai mari, care au venit să-şi impună forţa. Astfel că unul dintre aceştia i-a dat un pumn tânărului de la chimie, dislocându-i dantura. Andrei a mai primit şi alte lovituri din partea agresorilor. Mama victimei, Anişoara Ilie spune că agresorul a scos şi un cuţit cu care l-a ameninţat pe fiul ei şi pe prietenul acestuia.
I-au scos dinţii din gură
„L-a lovit cu ceva metalic, i-a rupt dinţii din gură şi i-au mai tras şi câteva picioare ca să-l termine. Răsucea cuţitul în faţa lui ameninţăndu-l că îl omoară” a spus în exclusivitate pentru „Adevărul de Seară” Giurgiu, mama băiatului agresat. Când a sosit la locul altercaţiei, mama elevului a constatat că fiului ei îi căzuse dinţii şi avea dureri groaznice. Femeia l-a dus imediat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, după care a fost trimis la Institutul de Stomatologie din Bucureşti, pentru a fi operat de urgenţă. Intervenţia chirurgicală la care a fost supus tânărul a durat două ore, iar medicii i-au aşezat băiatului dinţii în gură, montându-i o plasă metalică pentru susţinerea danturii. Directorul Colegiului „Ion Maiorescu”, Ion Baiarac a anunţat familia lui Andrei de incidentul în care a fost implicat. „ Andrei nu este vinovat, el a picat la mijloc. Tinerii implicaţi în altercaţie s-au jignit reciproc iar elevul de la