Manifestatiile pro si contra reformei fiscale au continuat si luni in Wisconsin, insa cu intensitate redusa, in timp ce guvernatorul republican Scott Walker a acuzat sindicatele ca "risipesc" bugetul statului si se opun reformei fiscale, transmite CNN. Congresul din Madison, capitala statului, dezbate in prezent o initiativa legislativa ce prevede reduceri importante ale salariilor si beneficiilor pentru angajatii din sectorul public, contributii mai mari ale bugetarilor la fondurile de sanatate si de pensie, precum si eliminarea aproape in intregime a drepturilor la negocieri colective intre angajati si patroni. Un sondaj Rasmussen Reports la nivel national a indicat faptul ca 48% dintre alegatorii americani il sustin pe guvernatorul Walker in aceasta disputa, 38% sprijina sindicatele.
"Suntem falimentari. Nu poti negocia cu adevarat cand nu ai banii pe baza carora sa poti negocia", a afirmat Walker, refuzand sa cedeze in fata presiunii sindicatelor si a Partidului Democrat.
In ultimele zile, zeci de mii de angajati din sectorul public, sindicalisti si studenti au demonstrat in fata si in interiorul cladirii Capitoliului din Wisconsin impotriva planurilor guvernatorului Walker. Scolile publice din Madison au fost inchise timp de cateva zile, dupa ce profesorii s-au alaturat protestelor, iar doctorii din spitalele de stat au oferit, in semn de solidaritate, sute de scutiri medicale functionarilor publici participanti la protest.
Masura nu a putut fi insa votata, dupa ce senatorii democrati au refuzat sa apara in Congres si au parasit statul Wisconsin, astfel incat republicanii, care controleaza Senatul, nu au cvorumul necesar. Liderii Partidului Republican au afirmat insa ca "nu exista loc pentru compromis", iar documentul "nu este negociabil" si va fi adoptat.
Wisconsin se confrunta cu un deficit bugetar de 3.6 mili