Totul se schimbă în România, mai puţin liderii sindicali, care sunt aceiaşi de 20 de ani. România nu mai poate sta încremenită într-o concepţie sindicalistă. Contractele colective de muncă trebuie desfiinţate. Declaraţiile au fost făcute la RFI de prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan.
Contractele colective de muncă trebuie să dispară, spune fostul prim-ministru din anii '90, Theodor Stolojan. "E foarte complicat ca printr-un contract colectiv naţional să impui anumiţi parametri de costuri fiecărei societăţi comerciale care se află în competiţie. Ea trebuie să ţină seamă de rigorile competiţiei, care astăzi de judecă la nivel global. Deci România nu mai poate sta încremenită în contracte naţionale colective, care impun o regulă unică pentru toate companiile din România, care se află însă în situaţii diferite de competiţie", declară prim-vicepreşedintele democrat-liberal.
Stolojan îi critică pe liderii sindicali, care nu s-au mai schimbat de 20 de ani : "Să ne gândim de fapt pe cine reprezintă aceste sindicate, care astăzi sunt foarte vocale. Ele reprezintă de regulă exact sectoarele economice din România sau sociale care nu se află în competiţie. Părerea mea este că aceste contracte colective de muncă trebuie să dispară, foarte clar şi să rămână la nivelul întreprinderilor, firmelor, cel mult la nivelul unor sectoare, adică unor industrii".
"România nu mai poate sta încremenită într-o concepţie sindicalistă", consideră prim-vicepreşedintele PDL. "România nu mai poate sta încremenită într-o concepţie sindicalistă, unde singurul lucru care nu se schimbă sunt liderii sindicali, sunt cam aceiaşi de 20 de ani. Aceste concepte vechi ne scot pur şi simplu de pe piaţa internaţională. Totul se schimbă în România, cu excepţia liderilor sindicali", explică Theodor Stolojan.
Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe Codul Muncii. Una dintre fo