În discursul de acum câteva zile ţinut la Cotroceni, preşedintele Băsescu a explicat că raportul de ţară dat publicităţii vinerea trecută la Bruxelles nu este unul definitiv, ci unul intermediar. Aşa este. Problema este că preşedintele a accentuat că acest raport intermediar „a fost produs la solicitarea României, ca urmare a aprecierilor pe care noi le-am considerat exagerate în raportul din iulie 2010”. Comisia s-ar fi apucat aşadar să corecteze ce a spus greşit anul trecut.

Nu. Documentul nu „a fost produs la solicitarea României” în urma enervării prezidenţiale din vara lui 2010. Este vorba despre o procedură obişnuită. Potrivit Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, mai precis hotărârii Bruxelles-ului de la 13 decembrie 2006, prin care s-au pus bazele aşa-numitului Mecanism de Cooperare şi Verificare în materie de justiţie, Comisia Europeană trebuie să informeze constant Consiliul European, adică şefii de stat şi de guverne ai ţărilor membre, asupra a ceea ce se întâmplă în cele două ţări în privinţa problemelor încă nerezolvate la 1 ianuarie 2007. Astfel Hotărârea Comisiei Europene din decembrie 2006 spune negru pe alb că „în fiecare an la 31 martie, România va prezenta Comisiei progresele făcute în domeniile convenite”, că experţii Comisiei vor prezenta propriile concluzii în preajma Consiliului European de vară, prima dată în iunie 2007” şi precizează că „de la acest moment, Comisia Europeană va raporta (statelor membre n.r.) ori de cîte ori i se va solicita, dar cel puţin o dată la şase luni”. Aşa se face că de atunci încoace, România şi Bulgaria au avut parte din partea Comisiei Europene de câte două rapoarte pe an – unul intermediar – în februarie sau martie, şi altul – final – în a doua jumătate a anului. (Vezi aici şi aici)

De ce spune preşedintele Traian Băsescu altceva? Eroare de documentare? Nici vorbă. Declaraţia se înscrie într-