La 10 octombrie 1939, Fundaţia Culturală Regală Principele Carol îmbogăţeşte patrimonial cultural al Bucureştiului cu încă un aşezământ: Căminul cultural orăşenesc Dichiu, strămoşul actualului Centru Cultural Mihai Eminescu. Făcea parte din vastul program cultural susţinut de Casa Regală în virtutea grijii manifestate pentru educaţia şi culturalizarea generaţiilor tinere şi nu numai, pentru ocrotirea culturii în general. Acelaşi program care a dus la înfiinţarea celebrelor edituri şi biblioteci.
Patronimul i-a fost atribuit edificiului imediat după trecerea în proprietatea statului, după abrogarea monarhiei, iar denumirea actuală de Centru Cultural datează din 1955, după ce construcţiei cu aer de conac din Parcul Naţional i-au fost adăugate alte spaţii apte să răspundă noilor destinaţii ale instituţiei. În anul 2002, la faţadă a fost amplasat bustul poetului Mihai Eminescu, un simbol prin care ansamblul arhitectural este astfel personalizat, poate fi identificat şi reperat cu uşurinţă încă de la intrarea în parc.
Un amfiteatru gigant în aer liber
Dintre noile spaţii create în timpul regimului popular de după 1944 cel mai important este Teatrul de Vară, construit între 195253. S-a numit în epocă 23 August, ca şi parcul care-l adăposteşte. Amplasat într-un frumos cadru natural, amfiteatrul are o capacitate de 3.300 locuri, o sală interioară de expoziţii şi o bibliotecă. Complexul Centrului Cultural mai cuprinde azi o troiţă sfinţită, operă a artistului popular Alexandru Perza Cuza, şi o casă maramureşeană veche de două secole, adusă din comuna Berbeşti, Judeţul Maramureş. Acest fond patrimonial reevaluat prin grija Consiliului local al Primăriei Sectorului 2 devine în 2002 sediul actualului Centru Cultural Mihai Eminescu, care-şi orientează profilul tocmai spre valorificarea spiritualităţii româneşti. Generaţiile tinere care formau şi odinioară p
