Preşedintele României a declarat luni încă o dată război total corupţiei şi evaziunii. Am un mic comentariu enervant. Cred că aşa intenţii bune sînt animate de un viciu profund.

O primă observaţie. Cînd strigi continuu împotriva corupţiei şi manipulării te şi aşezi cumva în afara acestor două păcate de moarte. Un populism ieftin.

“Nimeni nu mai poate dormi liniştit în aceste domenii atunci când ştie că încalcă legea”, a avertizat preşedintele, precizând că nu vrea ca vorbele sale să pară ca un “avertisment pentru nimeni”.

“Cu certitudine vor avea probleme în modul în care vor trăi”, a spus Traian Băsescu despre evazionişti.

“În acelaşi timp, instituţiile statului trebuie să continue – în lupta cu crima organizată – ceea ce s-a început anul trecut în vară, şi anume bătălia împotriva evaziunii fiscale, fie că se produce la nivelul firmelor, fie că se produce în comerţul intracomunitar cu legume, fructe, cartofi, carne, fie că vorbim de evaziunea fiscală pe piaţa muncii – munca la negru”, a spus preşedintele adăugând că este vorba despre “obiective majore” ale instituţiilor statului. (sursa: mediafax.ro)

O a doua observaţie. Îi aparţine lui Daniel Barbu, tot despre populism. Şi presa, şi politicienii practică discursul anticorupţie cu o nonşalanţă care vrea să însemne: “noi sîntem nişte europeni, noi nu facem parte din jocul acesta general corupt”. Cine strigă mai tare s-ar putea să aibă cele mai mari probleme.

A treia observaţie. Mă enervează momentul şi mobilul acestor noi strigăte de luptă justiţiare. De fapt, au nevoie de bani. Statul român s-a apucat să ne scoată viciile la vedere pentru că nu mai are cash. Exact ca agenţii de circulaţie care ies să-şi facă norma impusă de şefi – o centură nepusă, un vorbit la mobil se găsesc mai mereu, nu?

Deci măreţul impuls anticorupţie e unul de business strict. Traducînd liber din Băsesc