Tribunalul Bucureşti a admis recursul Blue Air şi a respins cererile de insolvenţă formulate de către Carpatair şi Service Excelence, potrivit operatorului aerian.
"Insolvenţa a fost judecată ieri şi e o sentinţă definitivă. Chiar dacă acest proces ne-a afectat în mod negativ imaginea, românii ne-au sustitnut: în ziua cu anunţarea insolvenţei am avut vânzări de 700.000 euro", a declarat Sheriff Ussama, directorul general al Blue Air.
El a adăugat că rezultatele Blue Air din primele două luni ale anului sunt mult mai bune decât în intervalul ianuarie-februarie 2010. "Venitul mediu per pasager s-a dublat faţă de primele două luni ale anului", a mai spus Ussama.
În octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti admitea o cerere înaintată de Carpatair şi Service Excellence Solutions pentru intrarea în insolvenţă a Blue Air, decizie pe care compania a contestat-o pe motiv că nu are datorii către cele două firme.
Carpatair a depus la jumătatea lunii martie 2010, la Tribunalul Bucureşti, dosarul prin care cere insolvenţa Blue Air, în contul unei datorii în valoare de 30.000 de euro, ca urmare a închirierii unei aeronave SAAB 2000 către Blue Air, în luna septembrie 2009.
"La câteva zile după ce am depus dosarul de insolvenţă, Blue Air ne-a achitat datoria şi noi le-am dat hârtie că am primit banii. Dar după acest lucru ei nu s-au dus, probabil, la tribunal să închidă dosarul. Diligenţele pentru închiderea dosarului erau treaba lor", declara în octombrie anul trecut Paula Ardelean, vicepreşedinte al Carpatair.
Blue Air a negat că ar avea datorii neachitate către cele două companii, iar directorul general, Sherif Ussama, declara că firma pe care o conduce îşi achită datoriile către stat şi furnizori, în pofida blocajelor financiare la nivel naţional şi chiar a procesului de restructurare a flotei pe care compania l-a finaliza