Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Todea: "Am fost crescut anti-Poli"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 22 februarie 2011 ·

Arădeanul Cristi Todea, căpitan la Gaz Metan Mediaş, a mărturisit că meciul cu Timişoara are pentru el o importanţă aparte, amintindu-i de derby-urile Vestului, UTA - Poli.

- Cristi, s-a terminat perioada de pregătire, din această săptămînă se va relua campionatul. Şi începeţi cu un meci tare, cel cu Poli Timişoara. Sînteţi pregătiţi?

- A fost o perioadă destul de lungă de pauză, de aproape trei luni fără nici un meci oficial, aşa încît să sperăm că acumulările din cele două stagii de pregătire ne vor ajuta, chiar începînd cu meciul din prima etapă, de la Timişoara, să avem evoluţii cît mai bune în retur. Ar fi foarte bine ca şi în retur să legăm o serie de jocuri cu rezultate pozitive, pentru a avea un moral bun. Va fi foarte important să nu pornim la drum cu gîndul că sîntem pe locul cinci şi ne-am făcut treaba pînă acum, pentru că nu am realizat încă nimic. Sîntem abia la jumătatea campionatului iar premiile se dau doar la sosire.

"La Arad, nu conta că retrogradezi, dacă o băteai pe Poli"

- Dar are Gazul Metan forţa de a obţine aceleaşi rezultate ca şi în tur?

- Trebuie să ne păstrăm concetrarea şi determinarea din prima parte a sezonului competiţional, să fim la fel de uniţi şi motivaţi, iar atunci or să apară şi rezultatele pozitive. Îmi aduc aminte că acum doi ani, cînd am venit la Gaz Metan, lumea ne întreba înainte de meciul cu Poli dacă vom scoate măcar un egal, iar acuma prietenii vorbesc doar despre un posibil succes. Sînt foarte optimişti. Noi am început turul ca o echipă modestă şi aşa va trebui să rămînem pînă la finalul sezonului. Dacă ne păstrăm acea modestie, vor veni şi rezultatele.

- Pentru tine meciul cu Poli este unul aparte, avînd în vedere că eşti originar din Arad, iar derby-urile cu Timişoara erau de foc. Cum vezi această partidă?

- Pot spune că jocul cu Poli este unul special pentru mine, pentru că de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 31 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°