Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANAF: 260 de tone de legume şi fructe confiscate azi de Garda Financiară

Publicat in Bursa, marți 22 februarie 2011 ·

Din ordinul preşedintelui ANAF, de la începutul anului şi până în prezent, au fost declanşate ample acţiuni de verificare a societăţilor comerciale care efectuează achiziţii intracomunitare de legume şi fructe, precum şi alte produse alimentare, acţiuni ce sunt parte a strategiei ANAF de combatere a evaziunii fiscale din domeniile cu risc fiscal ridicat, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Garda Financiară a confiscat în această dimineaţă 13 tiruri încărcate cu aproximativ 260 de tone de legume şi fructe, iar alte 25 de tiruri încărcate cu 500 de tone de produse alimentare sunt indisponibilizate în vederea confiscării sau emiterii de măsuri asiguratorii.

Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, a declarat: "De la începutul anului am dispus acţiuni permanente de verificare a segmentului achiziţiilor intracomunitare la punctele de trecere a frontierei de stat, precum şi a zonelor de desfacere a produselor alimentare, a legumelor şi fructelor, în mod special. Totodată, am luat măsura schimbării comisarilor Gărzii Financiare, care monitorizează transporturile de achiziţii intracomunitare la punctele de trecere a frontierei din judeţele Arad, Bihor şi Giurgiu, cu alţi comisari, schimbare ce este efectuată săptămânal, în vederea prevenirii faptelor de corupţie în rândul acestora."

F. A. Din ordinul preşedintelui ANAF, de la începutul anului şi până în prezent, au fost declanşate ample acţiuni de verificare a societăţilor comerciale care efectuează achiziţii intracomunitare de legume şi fructe, precum şi alte produse alimentare, acţiuni ce sunt parte a strategiei ANAF de combatere a evaziunii fiscale din domeniile cu risc fiscal ridicat, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Garda Financiară a confiscat în această dimineaţă 13 tiruri încărcate cu aproximativ 260 de tone de legume şi fructe, iar alte 25 de tiruri încărcate cu 500 de tone de produs

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum o ora
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 4 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Tenerife şi Lanzarote, afectate de inundaţii majore - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploile abundente au lovit din nou Spania, iar Insulele Canare sunt din nou afectate. Conform imaginilor postate pe reţelele de socializare şi în presa locală, Tenerife şi Lanzarote sunt insulele cele mai afectate de această ultimă ploaie torenţială,

La ce trebuie să fim atenți când facem cumpărături pentru masa de Paște. Ce este important să verificăm la carne, ouă sau cozonaci

HotNews acum 4 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine cu recomandări pentru perioada cumpărăturilor pentru masa de Paște, atrăgând atenția ca toate produsele alimentare să fie cumpărate din magazine autorizate, unde pot fi controlate con

Bloomberg: Oficialii de la Bucureşti încearcă să recâştige Casa Albă

News.ro acum o ora
De când vicepreşedintele american JD Vance a atacat România în februarie pentru anularea alegerilor prezidenţiale, oficialii de la Bucureşti au încercat să recâştige Casa Albă de partea lor, notează Bloomberg. Consilierii premierului Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu cu prilejul sărbătorii de Florii -„Să întâmpinăm această sărbătoare cu speranță și încredere”

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 aprilie 2025, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorii Floriilor, ocazie cu care evidențiază faptul că în acest an toți creștinii marchează împreună Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. „Toți creștinii

SUA solicită Ucrainei controlul unei conducte cruciale care transportă gaz rusesc

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au cerut controlul asupra unei conducte cruciale din Ucraina, folosită pentru a trimite gaz rusesc în Europa, potrivit unor rapoarte, într-o mişcare descrisă ca fiind un şantaj colonial, relatează The Guardian. Oficiali americani şi uc

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

17°
dum.

4°/17°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/13°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

3°/17°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/21°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°