Folosirea mercenarilor şi a aviaţiei împotriva civililor de către Gadafi poate fi catalogată drept crimă împoptriva umanităţii, iar presa şi fosti oficiali occidentali susţin o intervenţie militară a NATO, sub mandat ONU şi al Ligii Arabe pentru impunerea unei zone de restrictie aeriană deasupra Libiei
Consiliul de securitate al ONU se va întruneşte marti la ora 16, ora României, pentru a a dicuta despre reprimarea revoltelor din Libia, soldată până acum cu cel puţin 400 de morţi. Avioane şi elicoptere militare au tras în civili în capitala Tripoli şi în Beghazi, iar în anumite zone ale capitalei mercenarii pro-Gaddafi au provocat adevărate masacre. Al Jazeera relatează că Gaddafi îşi plăteşte mercenarii cu 30.000 de dolari pe zi, oferindu-le şi o primă de 12.000 de dolari pentru o persoană ucisă. Regimul este stăpân peste cea mai mare rezervă de petrol din Africa şi peste o ţară care este al treilea producător african de petrol.
Ministrul german de Externe a cerut, indirect demisia lui Gadafi. "O familie conducătoare care îşi ameninţat poporul cu războiul civil este terminată", a spus Guido Westerwelle. Şi preşedintele israelian Shimon Peres a apreciat ca regimul Gaddafi îşi trăieşte ultimele zile.
Comisarul ONU pentru drepturile omului a declarat că aceste atacuri pot fi considerate crime împotriva umanităţii. Adjunctul ambasadorului libian la ONU, Ibrahim Dabbashi, a rupt legăturile cu guvernul său şi a cerut ONU să impună o zonă de restricţie aeriană în Libia, pentru ca regimul Gaddafi să nu mai poată fi aprovizionat cu arme şi mercenari africani. "Este un lucru asupra căruia Consiliul de Securitate va trebui să decidă", a declarat secretarul general ONU, Ban Ki-moon.
ONU trebuie să intervină inclusiv militar în Libia, a susţinut David Owen, fost lider laburist şi ministru de Externe britanic. "Consiliul de Securitate trebuie să se întrun