Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc caută sprijin pentru Codul Muncii

Publicat in Jurnalul, marți 22 februarie 2011 ·

Deşi Traian Băsescu şi Elena Udrea vorbesc tot mai limpede despre schimbarea lui Emil Boc, premierul a făcut ieri turul grupurilor parlamentare ale Coaliţiei guvernamentale pentru a le obţine sprijinul în vederea asumării răspunderii pe proiectul Codului Muncii. DeşI gestul pare sinucigaş politic, întrucât procedura asumării răspunderii guvernamentale implică şI depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului, Boc a plecat de la discuţiile cu PDL, UNPR, UDMR şI grupul minorităţilor cu promisiunea că va fi sprijinit.

Pus de jurnalişti să comenteze afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu – “Stai să vedem ce facem cu premierul!” -, Boc s-a făcut că n-o înţelege. "Sunt în faţa dumneavoastră, îmi asum răspunderea pe Codul Muncii pe o lege extrem de importantă de care depind locurile de muncă ale românilor. Asta fac din primul până în ultimul moment al mandatului, indiferent cât va fi el. Demisiile şi remanierile nu se discută şi nu se fac prin presă", a declarat el, la finalul întâlnirii cu parlamentarii PDL.

Boc a arătat că noul Cod al Muncii va proteja mai bine angajaţii care vor îndeplini criteriile de performanţă stabilite contractual în faţa eventualităţii concedierilor collective, dar le va tăia salariaţilor cheful de bârfă. UDMR-iştii i-au promis şI ei premierului că îi vor sprijini demersul de asumare a răspunderii Guvernului dar cu condiţia să le fie acceptate amendamentele, la fel şI parlamentarii UNPR, care au cerut şI ei acceptarea unor amendamente. “În cadrul modificărilor pe care le propunem la Codul Muncii am ţinut, în mod expres, cont de propunerea UNPR-ului care spune foarte clar contractelor colective de muncă se reglementează prin lege specială>. Actualele contracte de muncă, inclusiv cele la nivel naţional rămân în vigoare, nu se modifică nimic. Problema contractelor colective, inclusiv a celor la nivel naţional, se va reglementa p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Ministrul Mediului semnează Memorandum-ul pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov

Mediafax acum 33 minute
În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°