Pe nimeni nu mai iau prin surprindere cozile din faţa cabinetelor medicale. De stat. Cultivând, cu îndârjire, o practică de când lumea şi pământul parcă, statul la cozile din spitale şi policlinici (statul la cozi, în general) ne-a intrat în sânge. La coadă aflăm de toate: prognoza meteo, cursul valutar, ce-a mai zis Băsescu, ce-a mai făcut Adelina, tariful la meditaţii, câte medalii are Cristian, remedii naturiste împotriva negilor, chisturilor şi mătreţii, reţete de varză acră şi multe, atât de multe că nu mi-ar ajunge ziua-ntreagă să vi le înşir. Crescuţi la coadă, ne-am învăţat să stăm încolonaţi, în faţa uşilor, cu o demnitate bolnăvicioasă, lâncezind, în neştire, până ne vine rândul.
Pe negândite, cozile din faţa cabinetelor medicale au devenit un adevărat semn de recunoaştere a profesionalismului căci, nu-i aşa, cu cât e mai mare coada de la uşa cabinetului, cu atât mai priceput trebuie să fie doctorul. Mai şcolit, mai cu mâna uşoară, mai cumsecade, mai deştept, mai cumva…
Vai, e tare bun doctorul ăsta! Ştii câtă lume avea la coadă în faţa uşii? Puhoi… De câte ori n-aţi auzit-o?
Sătulă de astfel de tratamente şi de aglomeraţie, pe de o parte, scârbită de taxe, trimiteri şi săru-mâna, pe de alta, mi-am luat inima-n dinţi şi bani în portofel şi m-am dus, la ora 10:00, după cum stabilisem programarea la telefon, la un cabinet medical. Particular. Încercând să evit cozile şi trupurile dezgolite în văzul tuturor, m-am decis să încerc şi varianta serviciilor medicale private.
Punctuală, de fel, am ajuns la policlinică la fără 20. Neştiind drumul, m-am gândit că e mai bine să plec din timp de acasă. Acolo, fata de la recepţie m-a îndrumat spre o uşă pe care scria, cu litere de-o şchioapă, aurii: GENERALIST. După o consultaţie de rutină, (adresă, CNP, angajator, antecedente medicale, boli cardiace şi ereditare) doamna doctor urma să-mi dea o t
