Antibăsescienii se descurcă greu în ziua de azi. Li s-a pus pe masă o tocană politică, pe care sunt obligaţi s-o înghită, oricum ar fi, căci altceva nu mai au de unde alege. Adepţii social-democratului Victor Ponta, de pildă, trebuie să-l asimileze şi pe liberalul Crin Antonescu. Aceia care-l preferă pe liderul PNL trebuie să-i accepte, chiar dacă strică gustul, şi pe Ponta, şi pe conservatorul Dan Voiculescu, iar cine se împacă, în fine, cu toţi trei îl primeşte suplimentar şi pe C.V.Tudor şi - de ce nu?! - şi pe Kelemen Hunor, de parcă nu era destulă paprika. "Orice alianţă este permisă în teritoriu, cu excepţia celei cu PDL", declara, zilele trecute, Ponta, aprobând protocolul de colaborare încheiat de organizaţiile din Ilfov ale PSD şi PRM, în timp ce perechea sa politică, Crin Antonescu, lansa invitaţii deschise, udemeriştilor, să intre în Uniunea Social-Liberală (USL). Dacă şi aceştia i-ar urma chemarea, atunci toate partidele de opoziţie din România ar fierbe până la descompunere, în acelaşi cazan, după o reţetă originală, de care, numai dacă te roade rău foamea, este cazul să te atingi.

Pe foame au mizat însă genitorii alianţei anti-Băsescu. S-au gândit că electoratului i s-a aplecat de la meniul toxic al Puterii şi va lua oferta lor pe nemestecate, ca pe un antidot. De aceea nu ar avea importanţă din ce ingrediente este fabricat, că amestecă stânga cu dreapta politică (în general, doctrinele sunt, la noi, doar pentru cartea de vizită), corupţia cu justiţiarismul, naţionalismul extrem şi securismul, cu proclamarea libertăţilor colective şi individuale: el este prezentat drept remediul perfect pentru însănătoşirea economică, politică şi morală a României. De fapt, în cea mai fericită situaţie, componentele sale se anihilează reciproc şi rămâne în urmă doar liantul anti-Băsescu, ce nici în tratamentul placebo nu poate fi folosit cu conştiinţa curată.