Nivelul dezbaterii din România este exasperant de jos. Astăzi preşedintele a şuşotit ceva la ieşirea de la bilanţul MAI legat de premierul Emil Boc chestie care a fost socotită bomba zilei la Realitatea. Patru vorbe schimbate cu Igaş,“Să vedem cu premierul” sau aşa ceva, că din înregistrare nu se distinge mare lucru, au fost instant întoarse pe toate părţile de vreo 4 analişti ce au dezvoltat mari scenarii în legătură cu schimbarea din funcţie a premierului. Habar n-am dacă despre asta era vorba deşi analiştii de serviciu cu pricina erau sută la sută convinşi că asta e, dar discuţiile privind înlocuirea lui Boc au devenit o obsesie naţională, fără ca asta să aibă vreo legătură cu interesul general al populaţiei sau al economiei.
Fără să-mi fie deloc simpatic personajul, pentru că-l văd cu ochii minţii bătând câmpii în campania electorală când nu vedea nicio problemă în majorarea salariilor profesorilor cu 50% şi nici picior de şomer, Theodor Stolojan are dreptate. România are deja angajamente internaţionale, pe care trebuie să le respecte, pentru că le are inclusiv faţă de Uniunea Europeană, nu le are numai faţă de Fondul Monetar Internaţional. Deci, atunci când vorbim de schimbarea domnului Emil Boc, trebuie să ne punem foarte clar întrebarea: Cui foloseşte această schimbare?”, a declarat Stolojan, la RFI.”În România lui merge şi aşa, din păcate, sigur că orice soluţie poate fi adoptată. Repet întrebarea: cui foloseşte schimbarea primului ministru în acest moment? Dacă găsim răspunsul la această întrebare, atunci sigur ne mai lămurim”, a adăugat acesta.
Lăsându-l la o parte pe Boc, în locul lui putea fi oricine altcineva, Stolojan a făcut singura remarcă de bun simţ în tot acest joc diversionist de culise în care pare că se zbate PDL. Faptul că oricare ar fi guvernul, România şi-a asumat în faţa finanţatorilor externi un program punctual, de îndeplini