Ce-i drept, până de curând scriitorul bănăţean se antrenase, tacticos, mai ales în zona de frontieră a genurilor numite „paraliterare“ şi a „scurtmetrajelor“ prozastice, cartea cea mai de impact fiind, de departe, Adio, adio patria mea, cu î din i, cu â din a (2003, 2005), istorie a unei expatrieri postdecembriste ratate în Statele Unite împreună cu soţia sa Alina. Sub un titlu ce trimite deopotrivă la popularele emisiuni cu poveşti pentru cei mici din comunismul târziu şi la un tragic sfârşit al iluziilor inocente, Noapte bună, copii! trece graniţa către lungmetrajul de succes, mainstream-ul cu miză şi construcţia epică amplă, totalizantă, reunind realismul şi fantasticul metafizic, radiografia acută a mediilor sociale şi reţetele naraţiunii „populare“, experienţa bănăţeană, ieşeană şi americană, comunistă şi postcomunistă, a expatrierii şi a întoarcerii inadaptate, a plenitudinii vârstelor dintâi (cu visurile şi prieteniile ei ideale), dar şi a dezvrăjirii mature. Totul – grefat pe schema confruntării dintre Bine şi Rău, ipostaziate ludic în cheia „sacrului“ (Diavolul vs. Sf. Petru) de ubicuul miliardar Dunkleman, om cu vârstă şi identitate incerte, conducător din umbră al unei fundaţii americane pentru sprijinirea artiştilor est-europeni, şi de falsul cerşetor-ţăran Petre, făcător discret de minuni şi peregrin, alături de un prieten necunoscut, prin localităţile moldovene ale anului 2000...

Romanul se aşază cu naturaleţe în linia unui topos bănăţean al frontierei, care merge de la Moara cu noroc a lui Slavici până la Femeia în roşu, cuplând această tradiţie cu cea a prozei „aventurilor adolescentine“ (de la Mark Twain la cine vreţi dumneavoastră) şi cu mentalitatea „noului val“ cinematografic autohton (v. similitudinile cu filmul lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, unde nişte adolescenţi rebeli şi visători îşi pregătesc, riscant, t