Dintr-un grajd se auzea muzică de pian. După câteva măsuri, a recunoscut Recviemul lui Mozart. Însă, la scurt timp după aceea, melodia s-a transformat. A fost înlocuită pe nesimţite de Eine kleine Nachtmusik (Un mic concert nocturn). Şi într-adevăr, pentru vite se lăsa noaptea, iar soarele era gata să apună. Clemens a încercat să-şi îndrepte atent bicicleta şi paşii spre un grajd din care nu răsuna nicio muzică nocturnă.

„Melch uch Ruuhm?“ a repetat fetiţa întrebarea. Lapte şi smântână? Atunci trebuie să se ducă la grajdul în care vacile erau hrănite cu muzică. Părul ei blond pai era pieptănat strâns peste cap şi prins în două codiţe; chipul era stropit cu pistrui, venea primăvara. Oare toate ţărăncuţele săsoaice arătau la fel?

În timp ce se apropia de grajdul muzical nu se mai auzea Mozart, ci Rhapsody in Blue cu ritmurile sale tulburătoare. Iar când a deschis uşa grajdului slab luminat, sunetele marşului funebru al lui Chopin se înălţau ca un foşnet uşor peste vite. „Opus 32“, a îngăimat el. Izabela! Dar îşi amintea nu numai de ea, ci şi de Petra cea lipsită de înzestrări artistice – şi gândul la ele îl făcea să sufere.

Clemens se apucase să muncească cu frenezie. Fabrica! Şi liceul la seral, limba română. Cu noii lui colegi de şcoală, care peste zi erau şi ei muncitori, nu avea relaţii. Îi rămâneau străini, şi asta nu numai fiindcă îi era greu să vorbească limba ţării în care trăia. Le admira perseverenţa cu care îşi urmăreau ţelul când se apucau de învăţat, se lăsa cuprins, cu o uşoară invidie, de darul lor de a se bucura fără grijă de lume: acestor oameni viaţa, de care el se temea, nu putea să le facă niciun rău.

Pentru ei, el era mai curând ceva exotic, cu care nu ştiau cum să se poarte, cu toate că uneori se ducea cu ei la câte o băută şi se descurca binişor. Urmase sfatul lui Keleti: înainte de a te apuca de băut, înghiţi un păhăruţ