În acest context, ce încurajează parohializarea şi descurajează deschiderea către alte sisteme de drept, constituţionalismul comparat devine un referent pe care nu îl putem elimina din ecuaţie. Miza este una de lungă durată şi ambiţioasă. Anume, aceea de a identifica ethosul care să poată revigora, la rândul său, regimul constituţional românesc, racordându-l la curentul de idei care se confundă cu marele trunchi al libertăţii. Lecţia constituţionalismului comparat este şi una de natură metodologică, de vreme ce legea fundamentală încetează să mai fie analizată în turnul de fildeş al castei juridice, pentru a fi redată unui mediu mai larg şi făcută inteligibilă masei de cetăţeni ce alcătuieşte naţiunea.

Din această perspectivă, demersul lui Cătălin Avramescu, acela de a imagina un comentariu la Constituţia Statelor Unite, conţine o dublă provocare. Pe de o parte, articularea unei alternative metodologice şi conceptuale la tipul de exegeză constituţională dominant pe piaţa românească a ideilor. Şi este, pe de altă parte, tentativa unui filosof politic de a explora un teritoriu care se află la intersecţia dintre construcţia ideologică şi cea legal-instituţională a republicii americane. Ceea ce se naşte este anatomia unei evoluţii spectaculoase, ca şi o pledoarie, fermă şi erudită, pentru diseminarea valorilor pe care se ridică edificiul republicii de peste Atlantic.

Accentul pus pe constituţionalism, ca set de valori şi de proceduri, iar nu pe dreptul constituţional în sens restrâns şi continental, nu este întâmplător, în cazul analizei lui Cătălin Avramescu. Unicitatea republicii americane este dată de maniera fecundă în care dialogul intelectual a fost motorul unei evoluţii juridice inovatoare şi atente la mutaţiile de adâncime ale societăţii. Mitul rigidităţii Constituţiei americane este infirmat la o lectură atentă, de vreme ce fiecare dintre amendame