Peste 200 de spectacole în 50 de ani de când apare pe afiş ca regizor. Nu-i place să i se spună maestre, fiindcă îl face mai bătrân. "Oricum sunt. Dacă mi se mai spune şi maestre...! – mărturiseşte zâmbind Biţu Fălticineanu. După poveştile mele, ar trebui să am 103 ani. Dar m-am născut în 1935". Am avut şansa de a călători cu bilet de favor prin viaţa renumitului regizor de revistă. Nici nu ştiu când au trecut cele două ceasuri... Poveştile sunt fascinante. Deşi totul pare o ficţiune, personajele sunt reale.
"Primul meu spectacol de revistă - mă rog, de estradă, aşa se numea pe atunci - a fost când eram elev de liceu, la Iaşi. La finalul fiecărui an se făceau serbări, iar mie mi-a venit să fac spectacolul: «Liceul se amuză şi învaţă». Şi am avut succes. Combinasem texte din cupletele lui Constantin Tănase. Bunicii mei, în timpul primului război mondial, au fost gazde, timp de doi ani şi jumătate, familiei Tănase, care se refugiase de la Bucureşti la Iaşi. Bunicii şi Tănase s-au împrietenit la cataramă. El i-a spus viitoarei mele mame că, oricând trupa va fi în turneu la Iaşi, toată familia va avea bilete de favoare, ca să intre gratis la orice spectacol. Părinţii mei, care între timp m-au avut pe mine, nu puteau să mă lase singur acasă, aşa că mă luau cu ei, la estradă, încă de la 4 ani.
Mergeau în culise să vorbească cu domnul şi cu doamna Tănase. Iar pe mine mă uluia cum cobora fundalul, cum se ridica decorul, în timp ce balerinele mă ciupeau de faţă... Văzând de două ori pe an aceste «reviste» se pare că s-a întipărit în mine acest microb. În plus, mătuşa mea era căsătorită cu un poet ieşean, pe vremea aceea destul de celebru – Mihai Codreanu. Acesta fusese numit director la Teatrul Naţional. Părinţii aveau permanent locuri rezervate. Dar, când am vrut să fac şi eu teatru, mama şi tata nici nu au vrut să audă. Îi făceam de ruşine în oraş. Ei
