Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu are un spion de patru stele

Publicat in Ziua Veche, marți 22 februarie 2011 ·

Spionii români se pot mândri cu faptul că au la conducerea instituţiei un general cu patru stele. Silviu Predoiu, adjunct al directorului SIE, a fost avansat de preşedintele Traian Băsescu la gradul de general cu patru stele.

Predoiu a primit ultima stea de general cu ocazia aniversării a 21 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Informaţii Externe. Pe 8 februarie a.c., şeful statului a participat la şedinţa de bilanţ a Consiliului Director şi s-a întâlnit cu activul de comandă al Serviciului de Informaţii Externe.

Avansarea a lui Predoiu a fost făcută la propunerea lui Răzvan Ungureanu, directorul SIE. Băsescu a semnat Decretul nr.210, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 127.

După o scurtă perioadă (2004-2005), în care a fost şef direcţie generală (contraspionaj şi protecţie internă), generalul Silviu Predoiu a fost numit la data de 18 noiembrie 2005 în funcţia de adjunct al Directorului Serviciului de Informaţii Externe. În anul 2006, Silviu Predoiu a fost înaintat la gradul de general-maior (cu două stele).

Generalul Predoiu a girat pentru o perioadă de două luni (20 iulie – 4 octombrie 2006) funcţia de director interimar al S.I.E. Motivul acestui interimat l-a constituit faptul că Gheorghe Fulga a demisionat din funcţia de director al SIE la 20 iulie 2006, în perioada de vacanţă parlamentară. Abia după reunirea Parlamentului în şedinţă comună la 20 septembrie 2006, s-a luat act de demisiile directorilor Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte, şi al Serviciului de Informaţii Externe, Gheorghe Fulga, funcţiile din cele două servicii de informaţii fiind declarate vacante. Numirea în funcţie a noului director al SIE, Claudiu Săftoiu, a avut loc cu ocazia următoarei şedinţe de plen comune, din data de 4 octombrie 2006.

După demisia din funcţie a lui Claudiu Săftoiu, începând din 19 martie 2007, generalul Predoiu a gira

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 6 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°