Perspectivele pieţelor de real estate comercial la nivel global vor fi determinate de traseul urmat de revigorarea în două trepte a economiei, potrivit raportului "Global Outlook" al DTZ pentru 2011. Sursa: EVZ
Creşterea puternică a PIB-ului în majoritatea ţărilor din Asia şi CEE va stimula o creştere importantă a cererii, fapt ce va duce la majorarea chiriilor şi a valorii capitalului. Pe de altă parte, o revigorare economică întârziata, cu o creştere lentă a PIB-ului în zonă euro, avea drept consecinţă creşteri mai lente ale nivelului chiriilor şi valorii capitalului.
Raportul previzionează faptul că interesul chiriaşilor în 2011 va rămâne concentrat pe segmentul prime al pieţei. În numeroase zone şi sectoare ale pieţei, chiriile de tip prime nu au atins încă nivelul de dinainte de criză. Valoarea chiriilor prime din Marea Britanie va creşte cu 5,4% în 2011, spre deosebire de o majorare cu numai 1,2% a chiriilor pentru spaţiile de birouri secundare. În pofida acestor diferenţe, discrepanţa ridicată dintre randamentele proprietăţilor de tip prime, respectiv cele ale proprietăţilor secundare se va diminua.
În Bucureşti, rata disponibilităţii se va micşora
În Bucureşti, piaţa spaţiilor de birouri a relevat perspectivele celei mai mari creşteri raportate de un sector imobiliar de pe piaţă locală, bazate nu numai pe creşterea volumului închirierilor de la un an la altul, ci şi pe tendinţa de scădere previzionată a ratei de neocupare.
La sfârşitul anului 2010, stocul total de birouri a ajuns la 1,724 milioane mp, ca urmare a unor livrări anuale de 204.000 mp, în scădere cu 38% faţă de anul anterior, relevă raportul DTZ.
Ca urmare a accesului dificil la finanţare şi a disponibilităţii crescute, pentru 2011, DTZ prognozează un volum anual al livrărilor de birouri noi semnificativ mai mic faţă de 2010, es