Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti bune: suprapopularea planetei va fi stopată de... supraîncălzire

Publicat in Bursa, miercuri 23 februarie 2011 ·

Scenariile catastrofice au devenit o modă a începutului de mileniu. Două teme sunt abordate tot mai insistent, suprapopularea planetei şi încălzirea globală. Suprapunându-le avem o veste rea, una bună şi în final una rea.

Din start trebuie precizat că oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că în acest secol nu vom asista la un colaps general, chiar dacă teoriile legate de calendarul mayaş şi de exploziile solare sunt difuzate obsesiv. Îngrijorarea este provocată însă de explozia demografică. În condiţiile în care ritmul de creştere al populaţiei se menţine, se va ajunge inevitabil la o suprapopulare care va genera haos din cauza lipsei de alimente.

Conform experţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), numărul locuitorilor din întreaga lume va ajunge până la sfârşitul acestui an la şapte miliarde. Aceasta este deja o certitudine. Aceasta cifră s-ar putea dubla până în 2100, dacă nu se iau măsuri. Contrar aşteptărilor, nu China reprezintă motivul de îngrijorare. Mare problemă este cu ţările mai puţin dezvoltate, care au o natalitate sporită, dar care sunt foarte expuse la foamete. Specialiştii de la ONU Population Division au construit mai multe scenarii demografice, o previziune moderată indicând faptul că în 2070 în întreaga lume vor trăi 9,4 miliarde de oameni. Scenariul pesimist prevede o planetă cu 30 de miliarde de locuitori în anul 2300. La o astfel de populaţie, resursele ar fi mai mult decât insuficiente, acesta putând fi maximul care ar produce colapsul general.

Există oameni de ştiinţă care spun că nu se va ajunge la aşa ceva, aducând în scenă încălzirea globală. "Cele mai multe dezbateri despre schimbarea climatică puneau întrebarea dacă lumea va reuşi să ţină încălzirea globală sub o marjă de +2 grade Celsius până în 2100. Schimbarea climatică nu se va opri însă la acea dată, iar scenarii realiste arată că până în 2300 temperaturile

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°