Târgovişteanul încearcă să-i atragă pe tinerii cu potenţial literar. Consideră că scrisul este un mod de a trăi.
Un maramureşean care a descălecat în Ţara Românească! Înarmat până în dinţi cu răbdare, înţelegere şi tolba plină de poezie şi spiritualitate. Dăncuş este decis, atât cât îl ţin puterile, să contribuie la promovarea creatorilor literari, a artiştilor plastici din Dâmboviţa şi nu numai.
S-a stabilit în Târgovişte, atras de mirajul istoric al vechii Cetăţi de Scaun, dar nu a uitat de satul copilăriei sale, de năzbâtiile vârstei. Scrie poezie de prin clasa a V-a.
Temele iubite – trecutul, istoria neamului, legendele. „Prima mea poezie s-a numit «Umbra lui Pintea». M-au pus la «Gazeta de Perete» la şcoală. Eram mândru. În fiecare recreaţie, ieşeam şi mergeam să o citesc. Asta s-a întâmplat câteva zile la rând”, îşi aminteşte Ştefan Doru Dăncuş.
40 de premii la concursurile de literatură
Pasiunea pentru literatură a purtat-o şi în liceu, chiar dacă a urmat o şcoală cu profil industrial. A participat la diferite concursuri literare, dar, fiindcă poezia sa nu prea bătea cu valorile regimului, nu a primit girul publicării.
„Am luat de multe ori locul întâi, dar în reviste apăreau cei de pe locul doi şi trei”, spune Dăncuş. A vrut să urmeze Facultatea de Drept, dar a fost respins. Nu arăta bine dosarul său.
„Tata era considerat reacţionar. Fusese secretar la Primărie şi şi-a dat acordul pentru înălţarea unei biserici. De aici mi s-a tras”, rememorează Ştefan Doru Dăncuş.
A lucrat şi în mină, la Motru. A ajuns acolo trimis de regim. Plecase la Bucureşti. Intrase cu mai mulţi prieteni într-un local. S-au întins la discuţii până spre ora 22:00. Când li s-a cerut să plece, au întrebat de ce nu pot rămâne peste această oră şi au vorbit despre „democraţia populară”. A venit Miliţia şi i-a săltat. Prietenii au sc
