Preşedintele organizaţiei judeţene Bihor a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Torok Sandor, a acuzat marţi legăturile "dubioase" ale liderilor UDMR Bihor cu politicienii maghiari proveniţi din fosta Securitate ungară comunistă.
"Din nefericire, mass-media de limba română nu a urmărit şi poate nici nu a fost foarte interesată îndeaproape de toate evenimentele legate de comunitatea maghiară din România, dar de UDMR ştie toată lumea. Ştie şi faptul că indiferent de cine se află la putere, UDMR este alături de cei aflaţi la putere. Se spune că singurul punct fix al guvernului de la Bucureşti este UDMR-ul. Pentru comunitatea noastră aceasta nu înseamnă neapărat un avantaj", a declarat preşedintele CNMT Bihor, Torok Sandor, într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi la Oradea.
"După mai bine de 20 de ani, Congresul UDMR va fi organizat iarăşi la Oradea. În 1990 domnul episcop Tőkés László a numit congresul UDMR "forumul supravieţuirii comunităţii maghiare". Astăzi nu ar mai putea declara acelaşi lucru. În jurul anilor 2000 la conducerea judeţului Bihor au fost paraşutaţi lideri dubioşi, care au prins elan mai ales în 2002, când prim-ministrul ungar, domnul Medgyessy Péter, fost ofiţer AVH (n.r. - Securitatea din Ungaria) a devenit prietenul UDMR Bihor. După aceea, multe persoane cu funcţii înalte de pe paleta politică maghiară au fost musafirii, invitaţii UDMR Bihor", a spus Torok.
El a continuat exemplele referindu-se şi la fostul premier socialist "Gyurcsány Ferenc, zis premierul mincinos, cel care a pledat pentru neacordarea dublei cetăţenii pentru maghiarii din afara graniţelor Ungariei", la Nyakó István, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist Maghiar şi la Ujhelyi István, parlamentar maghiar socialist, "care au ţinut la Oradea cursuri despre modalităţile campaniei de ură, la invitaţia liderilor UDMR-işti" şi la Czél Endre, "