Omului de afaceri experienţa în administraţie i-a schimbat percepţia despre modul în care statul gestionează treburile publice.

A studiat ingineria hidrotehnică şi ulterior dreptul, însă nu a practicat niciuna dintre meseriile de pe diplomă, pentru că a intrat în lumea afacerilor. A început prin anii 90 cu comerţ, ca tot românul după ce vreme de un an şi jumătate a muncit în Italia. În peninsula Italică a ajuns după un episod de studenţie zbuciumată : lider al studenţilor în Timişoara în vremea Revoluţiei a pornit campania de epurare a profesorilor universitari care colaboraseră prea intens cu sistemul comunist. În replică s-a trezit cu persecuţia universitarilor rămaşi în scaune. Scârbit de mineriade şi cu iluziile Pieţei Universităţii spulberate a plecat peste hotare în semn de fondă : „am vrut să nu mă mai întorc în România ", povesteşte fostul lider al studenţilor. După ce a muncit cam un an şi jumătate de toate prin Italia s-a întors totuşi acasă cu bani şi cu dorinţa de a-şi deschide o afacere : „am venit cu 10 mii de dolari, era o sumă mare în vremurile acelea şi mi-am deschis o firmă. Lucram pe distribuţie de încălţăminte şi treaba a mers bine", ăşi aminteşte tânărul om de afaceri. Manager de cooperativă meşteşugărească În 1997 Frenţ a ajuns managerul unei cooperative meşteşugăreşti care produce pantofi, cizme şi curele. A preluat cooperativa în 1997, într-o stare jalnică, într-o vreme în care ultimii supravieţuitori ai acestor forme de organizare inchideau porţile. „Am ajuns preşedinte la „Progresul" într-o vreme când nimeni nu voia un asemenea post şi am pus-o pe picioare", mărtuseşte tânărul om de afaceri. Produsele micii cooperative, pentru care lucrează zeci de meşteşugari sunt purtate de italieni, englezi şi alţi occidentali şi ajung arareori în picioarele românilor, pentru că se lucrează în sistem lohn: bistriţenii crează faţa încălţămintei, ia