Anul acesta aduce noi curse aeriene directe pe Aeroportul Internaţional Craiova (AIC). Cele mai disputate sunt cele către Köln (Germania) şi Londra (Marea Britanie), care ar putea fi introduse la solicitarea companiei Ford.
„300 de angajaţi Ford vor merge în weekend către aceste destinaţii. Cinci companii low-cost sunt interesate de aceste curse, iar o decizie va fi luată în luna martie“, a spus Mircea Dumitru, directorul AIC. Aeroportul este operat în prezent doar de compania Carpatair, care are două curse aeriene directe, către Roma şi Milano.
Potrivit oficialilor aeroportului, cele două curse aduc deja 1.000 de călători din fluxul lunar de 3.000.
Carpatair mai intenţionează ca în 2011 să introducă o cursă directă către Barcelona (Spania), iar o companie low-cost către Valencia şi Madrid (Spania). Aeroportul va solicita fonduri UE de 18 milioane de euro pentru continuarea procesului de modernizare.