Există o parte bună în acest scandal al vămilor. Pe mulţi îi cuprinde frica. Încep să se teamă de ce li s-ar putea întâmpla de la o sticlă de whisky sau de la 10 euro. Tupeul cu care era taxat fiece trecător depăşea orice imaginaţie. Şi în orice punct. Nu conta dacă veneai din Turcia, din Serbia, din Moldova, Ucraina sau Ungaria. În acelaşi timp, curajul vameşilor de a taxa pe mai toată lumea vine şi din faptul că mulţi dintre cei care plăteau şpaga o făceau pentru a trece o cantitate mult mai mare de mărfuri nevămuite. România tranziţiei, dusă la paroxismul corupţiei, nu la normalitatea vieţii de graniţă. Acest absurd, această industrie a contrabandei, formată în mare parte şi din vameşi şi poliţişti, dar şi din cetăţeni şi contrabandişti au permis formarea unor enorme maşinării dominate de corupţie. Ea a ajuns raţiunea de a fi a puterii politice şi a ierarhiei de stat.

Ce zgâlţâie această operaţiune de curăţenie prin vămi? Pedepseşte nişte vameşi, unii mai corupţi, alţii mai puţin. Bagă oareşce spaimă în cei mai dezinvolţi la pretins şi luat şpaga. Poporul se bucură. Mai ales cel care nu trece prea des prin vămi. Adică majoritatea populaţiei. Aceasta e convinsă că o mare campanie de pedepsire a oamenilor răi tocmai se desfăşoară. Parcă ar fi povestea din adolescenţă, când fiecare se gândeşte cum ar putea alcătui un corp de curajoşi şi viteji şi cu o autorizaţie de la şeful statului ar începe să facă ordine şi dreptate. Adică o viziune naivă, uşor comică, de basm. În nici un caz nu avem de-a face cu un comportament democratic. Într-un asemenea caz, instituţiile statului ar fi acţionat singure, la fiecare abuz şi încălcare a legii. Iar regimul Băsescu n-ar mai fi aşteptat 6 ani pentru a pune la cale un soi de carnaval al dreptăţii, o operaţiune heirupistică de anvergură naţională, care lasă neatinsă toată structura puterii politice. Adică lumea din grupa ma