Foto: Thinkstock Destul de des se aude următoarea frază însoţită de o văitătură cu faţa schimonosită de durere: "Aoleu, ce durere! Am călcat strâmb păşind într-o groapă mică de pe trotuar şi mi s-a dat glezna peste cap". Omul cu păţania asta ajunge să fie galben ca lumânarea, parcă o sută de cuţite i se înfing deodată în gleznă. Îl trec transpiraţiile reci, se aşază pe bordura trotuarului, fiindcă durerea îl împinge spre leşin. Reuşeşte să păşească totuşi cu piciorul care a călcat strâmb, semn că nu e o fractură. Şontâc, şontâc, cu şchiopătări reuşeşte să-şi continue drumul. Însă peste o oră mai să-l apuce pandaliile.
Glezna se umflă ca un butuc, e firbinte, se înroşeşte şi apoi apar chiar vânătăi. A doua zi, fiecare pas e un chin amarnic, de parcă omul cu glezna dată peste cap calcă mereu desculţ pe cioburi. Fractură nu este. Însă întâmplarea poate să ducă la necazuri întinse pe mai multe săptămâni şi chiar luni dacă omul nu se duce totuşi la o secţie de ortopedie. Călcaul strâmb sau cum zice lumea mi-am dat glezna peste cap înseamnă o entorsă sau chiar o luxaţie, situaţie mai complicată. De altfel, şi entorsele au mai multe grade de gravitate şi ca atare se tratează cu metode mai complicate cu cât entorsa este mai avansată.
Luxaţiile şi entorsele
În cazul luxaţiei, lucrurile sunt chiar rele şi se poate ajunge chiar la operaţie. O atitudine de minimalizare a acestor accidente nu e de dorit, pentru că omul, dacă nu-şi tratează entorsa sau luxaţia după decizia luată de ortoped, poate ajunge la instabilitatea cronică a articulaţiei, de care nu mai scapă toată viaţa. Explică acest capitol al entorselor şi luxaţiilor în articulaţie medicul primar doctor Mihai Negruşoiu, de la Clinica de ortopedie a Spitalului Colentina.
Glezna este un fel de cameră de gardă care susţine în mers corpul. Entorsa de gleznă este cea mai deasă entro
