Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Cristian Bitea, subprefectul de Bihor, cocalar pe internet

Publicat in Adevarul, marți 22 februarie 2011 ·

Cristian Bitea, subprefectul de Bihor, și-a postat pe blogul oficial o serie de poze demne de un cocalar. Pozele au fost postate pe blogul pe care înaltul funcționar public dezbate problemele serioase din administrația publică. Deși orădeanul are și două conturi pe Facebook, acolo și-a postat doar poze realizate într-un cadru mai oficial.

Cristian Bitea (32 de ani) a fost numit subprefect de Bihor în 2009. Pe atunci a fost cel mai tânăr înalt funcționar public numit într-o astfel de funcție. Bitea este absolvent al Facultății de Administrație Publică din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, are un master în studii administrative europene și curs postuniversitar de specializare în studii polițienești. Înainte să ocupe funcția din cadrul Prefecturii Bihor, Bitea a fost membru în comisia de concurs pentru recrutarea înalților funcționari publici din cadrul Institutului Național de Administrație, subprefect de Ialomița sau consilier în cadrul Departamentului de Control al Guvernului.

Dă click pe poză pentru o fotogalerie cu subprefectul de Bihor

Potrivit unui articol apărut în săptămânalul Bihoreanul, Cristian Bitea a fost un elev activ, pasionat de politică. A fost primul președinte al Consiliului Elevilor din cadrul Liceului Aurel Lazăr, unde a studiat. A făcut singur un ziar al clasei și a organizat campania electorală pentru Consiliul Local al Elevilor. Pasionat de politică, încă de pe când era elev, Bitea citea foarte multe ziare și era tot timpul la curent cu știrile din țară și din lume. În ziua în care a împlinit 18 ani s-a înscris în partidul care l-a propulsat în carieră, pe atunci PD. Orădeanul are legături strânse cu familia lui Vasile Blaga, de pe vremea când colabora cu fiica acestuia, Agathe Blaga, în liceu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacţia lui Trump la demisia lui Trudeau: Canada ar trebui să „fuzioneze” cu Statele Unite

News.ro acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze”, la câteva ore după demisia premierului canadian Justin Trudeau. El invocase deja această idee în faţa premierului canadian la Mar-a-Lago, la începu

Andrew Tate anunţă că îşi face partid politic şi vrea să fie prim-ministru „pentru a restabili măreţia britanică”. Mediul online remarcă o greşeală stânjenitoare

News.ro acum 3 ore
Controversatul influencer britanico-american Andrew Tate, care, alături de fratele său Tristan Tate, a fost acuzat în România de viol, trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat, a anunţat, luni, prin intermediul avocaţilor

Cine sunt favoriţii pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau

Mediafax acum 8 ore
Printre aceştia se numără Chrystia Freeland, fostul ministru al finanţelor, care a renunţat recent la funcţie din cauza divergenţelor cu Trudeau. Freeland conduce în sondaje pentru a deveni lider al liberalilor, scrie Sky News. Un alt nume este cel

Trump a fost validat în funcția de președinte al SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Donald Trump a fost validat ca președinte al SUA, iar JD Vance a fost validat pentru funcția de vicepreședinte, în cadrul unei ceremonii prezidate de Kamala Harris Donald Trump a fost validat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii d

Sfântul Ioan Botezătorul Idei de mesaje și urări pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Ziua Constanta acum 10 ore
Mesaje de Sfantul Ioan Botezătorul 2025 Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut și ca "Înaintemergătorul Domnului", este sărbătorit în fiecare an pe data de 7 ianuarie. Cu ocazia acestei sărbători religioase importante, oamenii își exprimă credința și de

Crin Antonescu, despre Călin Georgescu: Discursul lui aminteşte de retorica lui Hitler din anii '30

Mediafax acum 6 ore
„Atrag atenţia celor care n-au luat în serios discursurile domnului Georgescu să urmărească arhivele YouTube cu discursurile lui Hitler dinainte şi după 1933. O să găsească similitudini înfiorătoare”, a spus Antonescu. Fostul lider liberal, desemnat

Carambol cu 5 maşini pe A3, în Prahova. 15 persoane, dintre care 4 minori, au fost implicate în accident

Ziare.com acum 8 ore
Carambol cu cinci maşini luni seară, 6 ianuarie, pe A3, în judeţul Prahova. Au fost implicate 15 persoane, patru fiind evaluate medical la faţa locului. Circulaţia rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către Bucureşti. ”Accident r

UPDATE - Maşină lovită de tren în judeţul Mureş / Cinci victime, dintre care una în stare gravă / Trenul nu avea pasageri

News.ro acum 5 ore
O maşină a fost lovită, luni seară, de tren în judeţul Maramureş, cinci persoane fiind rănite. Una dintre ele a fost încarceratăâ, fiind în stare gravă. UPDATE: ”Victima a fost extrasă din autoturism, prezentând răni grave (cod roşu) şi a fost prelu

Rectorul SNSPA, tranșant la adresa lui Nicușor Dan: „Este iresponsabil. Călin Georgescu NU are peste 40% în sondaje”

Adevarul acum 7 ore
Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) critică declarațiile primarului Capitalei, Nicușor Dan, care luni, 6 ianuarie, a afirmat că independentul Călin Georgescu are peste 40% intenţie de vot.

Tánczos Barna, despre bugetul pe 2025: Anul solidarităţii şi al controlului riguros al cheltuielilor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tánczos Barna, a transmis luni, printr-o postare pe Facebook, că, deşi este zi liberă, discuţiile despre bugetul pe 2025 nu pot fi amânate. Acesta a anunţat că a avut mai multe întâlniri cu partenerii Ministerului pentru a anal

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
vin.

7°/13°
Iasi
acum

mar.

2°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/13°
vin.

5°/15°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

5°/8°
joi

5°/12°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/13°
mie.

6°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/10°
Feedback
Feedback