Preşedintele Traian Băsescu a criticat corupţia din MAI şi a cerut ministerului să se reformeze cu adevărat, nu cu "poveşti" ca până acum. Sursa: RAZVAN VALCANEANTU
"Oriunde pui degetul apar elemente de corupţie. Fie că vorbm de ceea ce am văzut anul trecut la Piteşti cu permisele de conducere, fie că vorbim de ce am văzut zilele astea la frontiere, toate astea sunt realităţi ale ministerului de interne", a spus şeful statului în discursul său de la bilanţul MAI. Preşedintele a atras atenţia că e nevoie de o refomă reală şi că nu mai merge cu "păcăleli" ca până acum.
SONDAJCredeți că ministrul PDL Traian Igaș va reuși să reformeze ministerul de Interne, așa cum i-a cerut Traian Băsescu?Da Nu Nu ştiu/Nu răspund Rezultate
"Vă cer o evaluare om cu om, şi rămâne în acest minister un personal competent şi integru, ori dacă nu reorganizarea este doar o poveste", a spus Traian Băsescu. Preşedintele a subliat că MAI nu se află încă la nivelul european la care ar trebui să fie.
"Vreau să pulverizați grupurile de crimă organizată"
Președintele le-a atras atenția șefilor din MAI că există polițiști care "tolerează conviețuirea cu crima organizată" și că se vede ușor pe "harta țării unde sunt județele în care este tolerată crima organizată". "Vreau să înţelegeţi foarte bine: apreciez munca multora dintre dumneavoastră, dar în acelaşi timp ştiu foarte bine ceea ce ştiţi şi dumneavoastră. Sigur, nu am probe, dar ştiu că sunt destui oameni ai MAI care nu-şi fac datoria, care tolerează convieţuirea între ei şi crima organizată. Puneţi capăt acestei zone negre a Ministerului. Vreau să pulverizaţi grupurile de crimă organizată de la nivel judeţean şi vreau să contribuiţi la a se afla către ce zone duce protecţia acestor grupuri. Nu am de gând să vă cer mult mai mult de atât, dar ceea ce vă cer este să vă faceţi datoria", a spus şeful statului. @N