Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a constatat că „limbajul politic este tot mai agresiv". Şi că acesta acoperă „lipsa unui proiect care să fie lansat în dezbatere publică". Cel care a fost numit la FMI de către BNR are convingerea că acum „este nevoie de dezbateri punctate, cu soluţii şi proiecte". Fostul ministru PSD al Finanţelor susţine că „politica înseamnă respect, modestie şi umilinţă faţă de votanţi". În opinia fostului ministru în guvernul Adrian Năstase, „actul politic trebuie să incumbe respect faţă de cetăţeni". Trimisul BNR la FMI consideră că, altfel, „arătăm că ne pasă prea puţin de cei pentru care vrem să ajungem la guvernare".
În traducere liberă, asta înseamnă că politicienii din coaliţia PDL-UDMR dau dovadă de modestie şi umilinţă în relaţia cu cetăţenii. Dar şi că politica guvernului BNR-FMI este una care pune pe primul plan respectul faţă de omul de rând. Totodată, fostul ministru PSD, actualul reprezentant al conducerii României la FMI, înţelege că Opoziţia foloseşte un limbaj agresiv, nu are soluţii la problemele ţării şi nu-i pasă de popor.
Diferite surse din mediul politic l-au inclus pe Mihai Tănăsescu pe lista scurtă a posibililor înlocuitori ai lui Emil Boc. La vederea listei, purtătorul de cuvânt al PSD, Emil Radu Moldovan, l-a făcut pe acesta slugoi. Domnul Moldovan a explicat de ce: „Un om care este alături de PSD atunci când e în zona bună şi imediat după ce intră în opoziţie fuge nu are respectul meu. (...) El nu va fi acceptat în nici un caz premier şi, dacă va fi acceptat, va executa întru totul şi la timp ordinele domnului Băsescu şi ale doamnei Udrea".
Mihai Tănăsescu, membru marcant al guvernării PDL-UDMR-FMI-BNR, a declarat că liderul PSD, Victor Ponta, i-a telefonat pentru a-şi cere scuze în legătură cu limbajul pe care domnul Moldovan l-a folosit la adresa sa. Este posibil ca domnul Ponta să f