Jandarmii şi salvamontiştii îndeamnă turiştii să nu se abată din zonele sigure. Toate traseele turistice din judeţ au fost închise de Salvamont. Motivul este ninsoarea, porţiunile alunecoase acoperite cu gheaţă şi zăpadă şi ceaţa.
Jandarmeria Montană şi Serviciul Salvamont Alba au emis azi-dimineaţă un avertisment turiştilor care ar intenţiona să se deplaseze pe traseele marcate din Munţii Apuseni şi Munţii Şureanu.
Traseele din zonele Arieşeni, Rimetea şi Şugag sunt închise datorită ninsorii, porţiunilor alunecoase acoperite cu gheaţă şi zăpadă şi a ceţii. Singura zonă disponibilă pentru vizitare este Roşia Montană, însă şi aici deplasarea este foarte dificilă, iar marcajele sunt greu vizibile.
Prezenţă turistică constantă în Şureanu
Salvamontiştii atrag atenţia că în zona Masivului Şureanu (2.059 metri), unde funcţionează mai multe pârtii de schi, există pericolul producerii de avalanşe. Riscul de avalanşă în Şureanu este, potrivit Salvamont, la nivelul 4. În termeni tehnici acest lucru însemană „risc mare“. Prezenţa turiştilor în zonă este constantă având în vedere că la câţiva kilometri distanţă se află satul de vacanţă Luncile Prigoanei.
„Turiştii din zona Şureanu nu sunt expuşi pericolului de a fi surprinşi de avalanşă dacă rămân în zona pârtiilor de schi special amenajate. Sunt sfătuiţi să ia legătura cu jandarmii montani şi să ceară informaţii suplimentare despre zonele acoperite cu semnal GSM, pentru că există suprefeţe întinse unde nu funcţionează telefonul mobil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Ovidiu Jurcoveţ.
Cei care vor să ajungă aici au nevoie de lanţuri antiderapante având în vedere că drumul judeţean de la Barajul Oaşa spre pârtiile de schi, prin Luncile Prigoanei, este acoperit de zăpadă. Stratul de zăpadă în această zonă depăşeşte 30 de centimetri. @N_P