Dezvoltatorul belgian BelRom, care a finalizat pe piaţa locală cinci parcuri comerciale în urma unor investiţii de circa 300 mil. euro, a mai atras o cerere de declanşare a procedurii de insolvenţă pentru proiectul din Focşani, din partea firmei care a realizat instalaţiile electrice ale mall-ului.
Firma timişoreană Instalniva a lucrat în 2008, în subantrepriză, pentru realizarea instalaţiilor electrice de la European Retail Park Focşani. Ulterior compania a început să furnizeze servicii directe pentru BelRom, de pe urma cărora are de recuperat datorii de peste 100.000 lei, care datează de peste un an.
„Noi am avut o relaţie bună de parteneriat cu BelRom. Iniţial am lucrat în subantrepriză pentru partea de instalaţii electrice la mall-ul din Focşani. Ulterior, din cauză că mall-ul nu a fost finalizat, pe măsură ce mai veneau chiriaşii noi prestam servicii directe către BelRom. Astfel s-au adunat datorii de peste 100.000 lei care datează de mai bine de un an. Nu am fi vrut să apelăm la această metodă, pentru că dacă ar intra în insolvenţă o să vină şi alţi creditori şi ne vom recupera banii şi mai greu“, a declarat pentru Capital Adrian Narita, directorul general al Instalniva.
Compania a solicitat în 18 februarie declanşarea procedurii de insolvenţă a firmei Bel Rom Sapte SRL, firmă prin care belgienii au dezvoltat proiectul din Focşani. Tribunalul Bucureşti a stabilit ca termen de judecată data de 3 mai 2011.
Centrul comercial din Focşani a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de circa 3,3 mil. euro şi avea datorii totale de circa 40 mil. euro.
Se adună dosarele
BelRom are adunate opte cereri de insolvenţă, pe diferite companii ale grupului, venite din partea foştilor parteneri de afaceri, dintre care trei încă nu s-au judecat. Majoritatea s-au finalizat cu plata datoriei către creditor.
Cererea Instalniva se adaugă la