Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exportul unei aniversări

Publicat in Adevarul, marți 22 februarie 2011 ·

La 130 de ani de la naşterea lui George Enescu şi la a 20-a ediţie a festivalului ce-i poartă numele, toată lumea se aşteaptă la ceva mai răsunător decât până acum. Mai mult decât ce se întâmplă la Bucureşti şi în ţară, a fost iniţiată o promovare internaţională mai vizibilă ca niciodată. Una dintre iniţiative este cea a Institutului Cultural Român.

Dacă în 2009 ICR organiza un turneu de promovare a festivalului în parteneriat cu Artexim la Bruxelles, Paris, Londra, Roma, Berlin şi Viena, acum se petrec mai multe minifestivaluri camerale în diferite zone ale Europei.

În Italia

Chiar acum, începând din luna februarie, are loc un turneu de promovare a Festivalului „George Enescu" în Italia, prin institutele din Veneţia şi Roma, reperele fiind în februarie - Veneţia, în martie - Verona, în mai - Torino, în decembrie - Roma.

Primul concert din această serie este programat la Sala Mare a Teatrului „La Fenice" chiar săptămâna aceasta, în 26 februarie, solişti fiind violonistul Gabriel Croitoru, pianistul Karim Said, violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan, în foaierul teatrului fiind organizată o expoziţie cu obiecte ce i-au aparţinut lui Enescu. Pe 25 martie, povestea va continua în Sala Maffeiana a Teatrului Filarmonic din Verona, cu o formulă solistică similară, pentru ca ultimul reper din primăvară să fie la Auditorium Rai Torino pe 7 mai. Se va cânta muzică de Enescu, Beethoven, Brahms.

La Londra, Berlin şi New York

Seria de concerte Enescu organizată de ICR Londra şi Societatea Enescu continuă cu un ritm lunar şi în acest an, printre evenimentele promise numărându-se şi un concert susţinut de câştigătorii Concursului „Enescu", secţiunea pian şi vioară, în decembrie, dar şi prezenţa unor muzicieni precum Cătălin Ilea, Schubert Ensemble, Trio „Dinu Lipatti", The Edellion Quartet/ The Faure Piano Quartet, sopranele Sim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum o ora
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 3 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum o ora
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 11 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 7 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 10 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 5 ore
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°