Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii jurişti propun sancţionarea lui Ponta cu avertisment pentru calomnierea lui Nicolicea

Publicat in Romania Libera, marți 22 februarie 2011 ·

Comisia Juridică a Camerei a decis marţi cu 12 voturi "pentru" şi opt "împotrivă", să propună Biroului Permanent sancţionarea cu avertisment a deputatului Victor Ponta pentru o abatere disciplinară constând în calomnierea deputatului independent Eugen Nicolicea, membru al UNPR, informează Mediafax.

Decizia Comisiei a venit ca urmare a sesizării înaintate de deputatul Eugen Nicolicea, care a invocat faptul că Victor Ponta a încălcat Statutul deputaţilor şi senatorilor pentru că într-o emisiune televizată din 14 decembrie 2010 l-a calomniat susţinând că ar fi "pitit vreo 14 bile" la numărarea bilelor pentru stabilirea rezultatului votului privind extinderea urmării penale faţă de fostul minsitru Monica Iacob Ridzi. Deputaţii jurişti şi-a exprimat, marţi, votul în mod secret, cu buletine de vot.

Sancţiunea propusă, respectiv avertismentul, a fost agreată de toţi membrii Comisiei la propunerea deputatului Eugen Nicolicea. Acesta a optat pentru cea mai mică dintre sancţiuni, avertismentul, cealaltă sancţiune posibilă constând în interzicerea participării la lucrările Camerei pe o perioadă de până la 30 de zile.

Deputatul PSD Aura Vasile a precizat că admite rezultatul votului dat în Comisie, dar i-a acuzat pe deputaţii din arcul guvernamental de faptul că judecă după două măsuri şi că sesizarea în cazul Ponta nu este mai gravă decât sesizarea în cazul Anastase, care "a fost felicitată de premierul Emil Boc pentru că a furat voturi la Legea pensiilor".

După exprimarea votului şi anunţarea rezultatului, deputatul PSD Carmen Moldovan a atras atenţia că şedinţa Comisiei ar fi trebuit să aibă caracter secret şi că, în condiţiile în care presa s-a aflat în sală, nu s-a respectat regulamentul.

"Aş putea să invoc viciu de procedură, dar nu o fac. Reţineţi că totuşi s-a încălcat azi procedura regulamentară", a spus Moldovan, care a arătat că deputaţii

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 6 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 7 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 7 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 10 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

UPDATE - Neamţ: Un bărbat de 55 de ani a murit în timp ce lucra la podul de la Luţca / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, luni după-amiază, în timp ce lucra la podul de la Luţca, judeţul Neamţ. Bărbatului i s-a făcut rău, iar la faţa locului au sosit echipaje medicale care au început manevre de resuscitare. Victima nu a putut f

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°