Margaret Thatcher nu dorea să fie pusă în aceeaşi sintagmă cu Reagan
Ştiu că şi în ’90 v-aţi revăzut cu ea…
Da. De vreo patru, cinci ori. În ’90 m-a chemat la ea. Nu mai aveam nici o răspundere. Nici ea, de altfel. Avea un apartament frumos la Londra, în care am fost. M-a chemat şi gestul m-a uimit foarte mult pentru că acum nu mai vorbeam nici de colegialitate, nici de probleme de educaţie. Am zis: "Ce-o fi vrând?". Într-un fel, vroia să se intereseze ce face o ţară care a pornit pe un drum nou, în Est. Cum va fi.
Margaret Thatcher având chiar nişte polemici pe acest subiect cu preşedintele american Ronald Reagan, pe care le cunoşteaţi încă din perioada în care v-aţi aflat ambasador la Washington.
Da. Ce se întâmplase, de fapt? La acea întâlnire am observat că nu era atât de apropiată de Reagan şi nu dorea să fie pusă în sintagmă - "Reagan şi Thatcher", aşa cum se face până astăzi, de fapt. Atunci am înţeles că Mitterrand, care apărea drept duşmanul şi inamicul ei, i-a fost prieten şi au lucrat împreună pentru admiterea Spaniei la UE. Am aflat de la ea nişte lucruri care îmi schimbau optica.
Revenind la momentul cu Margaret Thatcher din anii ’70. Aţi plecat la Londra?
M-a primit la Londra, în 1971. Primirea a fost remarcabilă. Vă dau un exemplu de neuitat. Dă o masă în cinstea mea. Mă rog, asta se întâmplă, nu? Dar unde o dă? La Lancaster House! Casa istorică în care se ţin marile conferinţe internaţionale. De câte persoane? Cu 24 de personalităţi engleze. Erau cuvântări programate. "Ai dreptul la 20 de minute!", îmi spune ea. "Eu voi vorbi 20 de minute." A început masa. Şi zice: "Câteva cuvinte despre musafirul nostru". Păi cine eram eu? Eram ministrul român. Despre cine a vorbit? Despre Gheroghe Lazăr! Cum s-a documentat şi a înţeles!? A spus aşa: "Asistăm acum la un proces de modernizare a învăţământului rom
