53 poliţişti de frontieră au fost reţinuţi ieri şi aduşi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru audieri
Printre ei se află şi şeful sectorului Albiţa al Poliţiei de Frontieră, comisar-şef Daniel Corban
ANV susţine că niciun vameş nu a fost implicat în faptele de corupţie pentru care sunt cercetaţi ceilalţi
Tăvălugul verificărilor efectuate de poliţiştii şi procurorii anticorupţie a ajuns ieri dimineaţă la cea mai importantă frontieră din estul ţării, Vama Albiţa, în urma percheziţiilor fiind ridicaţi şi aduşi la Bucureşti pentru audieri numai poliţişti de frontieră, dar niciun vameş.
Printre cei 53 de poliţişti de frontieră se afla şi şeful sectorului Albiţa al Poliţiei de Frontieră, Daniel Corban, precum şi patru şefi de tură, a informat ieri Mediafax, citând surse judiciare, precizând că aceştia au fost ridicaţi fie de la locuinţele lor, fie direct din vamă.
Descinderile şi percheziţiile Direcţiei Generale Anticorupţie au fost efectuate în prezenţa şefului Vămii Albiţa, Emil Bordeianu.
Majoritatea poliţiştilor de frontieră au fost ridicaţi de anchetatori de la locuinţele lor din municipiul Huşi, aflat la aproximativ 15 kilometri de punctul de trecere a fontierei, dar şi din comunele apropiate, şi sunt aduşi la Bucureşti cu dube ale Jandarmeriei, precum şi cu un microbuz al DGA.
Traficul, blocat doar pentru o oră şi jumătate
Activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, a fost blocată, luni dimineaţă, la ora 6.00, în urma unor percheziţii şi descinderi de care sunt vizaţi vameşi şi poliţişti de frontieră suspectaţi de luare de mită şi trafic de ţigări.
La ora 8.00, a fost reluat traficul la intrarea în ţară, din Republica Moldova, după care a fost reluată circulaţia şi pe sensul de ieşire din ţară, dar doar pentru autoturisme. În jurul orei 9.30 a fost permi