Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Shakira revine în România: Concertează pe 7 mai la Bucureşti

Publicat in Antena 3, marți 22 februarie 2011 ·

După succesul obţinut la Timişoara, în 2006, în faţa celor peste 20.000 de fani, Shakira va cânta din nou pentru români, în 7 mai, la Bucureşti.

Concertul va avea loc în Piaţa Constituţiei, iar biletele vor fi puse în vânzare online, pe www.myticket.ro, începând cu ziua de vineri, informează Mediafax.

Preţul unui bilet variază în funcţie de distanţa faţă de scenă. Cel mai scump bilet costă 380 de lei, iar cel mai ieftin 120 de lei.

Celebra cântăreaţă columbiană este singurul artist cu nu mai puţin de patru single-uri în clasamentul celor mai bine vândute 20 de piese ale ultimului deceniu şi albume vândute în peste 60 de milioane de exemplare. Shakira a fost premiată cu două premii Grammy şi are sute de nominalizări la diferite premii ale industriei muzicale internaţionale.

Single-ul "Waka, Waka", care a reprezentat Imnul Cupei Mondiale de fotbal din 2010, s-a vândut în peste 2 milioane de copii în întreaga lume şi a devenit cel mai ascultat imn din istoria acestei competiţii.

Artista este de asemenea recunoscută pentru numeroasele activităţi filantropice, fiind implicată în mai multe proiecte umanitare din America Latină. Shakira este fondatorul Fundaţiei "Pies Descalzos", organizaţie înfiinţată cu scopul de a construi stabilimente educaţionale pentru copiii săraci din Columbia.

După succesul obţinut la Timişoara, în 2006, în faţa celor peste 20.000 de fani, Shakira va cânta din nou pentru români, în 7 mai, la Bucureşti.

Concertul va avea loc în Piaţa Constituţiei, iar biletele vor fi puse în vânzare online, pe www.myticket.ro, începând cu ziua de vineri, informează Mediafax.

Preţul unui bilet variază în funcţie de distanţa faţă de scenă. Cel mai scump bilet costă 380 de lei, iar cel mai ieftin 120 de lei.

Celebra cântăreaţă columbiană este singurul artist cu nu mai

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 9 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 7 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 8 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 10 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°