Dinspre nordul Africii vine o veste tulburătoare: unul dintre cei mai importanţi generali ai Armatei libiene a declarat televiziunii Al Jazeera că el şi soldaţii săi sunt alături de populaţie şi împotriva „tiranului Gaddafi“.
Suleiman Mahmoud, autorul revoluţionarei declaraţii, este comandantul armatei din Tobruk, oraş-port la Marea Mediterană, situat în apropierea graniţei cu Egiptul.
Este prima lovitură dată colonelului Muammar al-Gaddafi de către un ofiţer cu o autoritate atât de mare. Şi asta, într-un moment în care nu se ştie care va fi soarta revoluţiei libiene: va răsturna regimul dictatorial sau va fi înăbuşită în sânge?
Libia ne dă, peste timp, o lecţie severă. Mult cântata noastră revoluţie din decembrie 1989 nu ne-a oferit un exemplu de curaj precum cel al generalului Suleiman Mahmoud. Înainte de fuga lui Ceauşescu din sediul CC al PCR, niciun general al Armatei române nu a pronunţat, în public, cuvântul „tiran". Ba dimpotrivă, în zilele de 17-20 decembrie dădeau ordine criminale la Timişoara, iar până spre amiaza de 22 decembrie vorbeau trupelor despre „indicaţiile preţioase ale comandantului suprem". Unul nu s-a găsit să iasă în faţă, precum Suleiman Mahmoud, şi să zică: vremea dictaturii a trecut, tiranul trebuie să plece!
„Curajul" maxim, în acele zile, a fost ca un general (Stănculescu) să-şi pună piciorul în ghips, ceea ce nu l-a oprit ca patru ore mai târziu să accepte numirea, de către însuşi Ceauşescu, în funcţia de ministru al Apărării Naţionale! De pe lista „curajoşilor" n-au lipsit generalii Milea (care a preferat să-şi tragă un glonţ în piept decât să-l înfrunte pe Ceauşescu), Guşă, Roşu, Cheler, Topliceanu, Rus şi Voinea.
Ciudat este că, în România explozivă a anului 1989, n-au cârtit nici măcar generalii care abia aşteptau să-i ia gâtul lui Ceauşescu! Generali care conspirau de ani de zile îm
