Bayern Munchem a învins pe Giuseppe Meazza din Milano cu scorul de 1-0, într-o reeditare a ultimei finale din Liga Campionilor. Unicul gol al partidei a fost marcat de Mario Gomez în minutul 90.
Inter şi Bayern şi-au onorat statutul de finaliste ale ediţiei precedente din Liga Campionilor. Cele două echipe au trecut repede peste perioada de tatonare şi, în chiar primul minut, Ranocchia a ratat o mare ocazie din mijlocul careului bavarez. Trupa lui Van Gaal a preluat iniţiativa, a adus mai mult mingea în apropierea careului lui Julio Cesar, însă primele oportunităţi au apărut doar după şuturile de la distanţă ale lui Luis Gustavo.
Dominarea teritorială a lui Bayern a fost aproape de a fi concretizată pe tabelă, dar Ribery, cap în bară, şi Mario Gomez, şut în peluză din poziţie favorabilă, l-au iertat pe goalkeeperul nerazzurrilor. Inter nu putea rămâne datoare şi a echilibrat disputa în finalul reprizei, iar Cambiasso şi Eto'o ar fi putut marca, însă au fost blocaţi incredibil de Kraft. Ultima şansă a unei reprize în care nemţii au avut posesia, iar actuala deţinătoare a trofeului şuturile pe poartă, i-a aparţinut lui Maicon, care a trimis puţin pe lângă din colţul careului mare.
Munchenezii au început tare partea a doua, Muller, cap pe lângă din apropiere, şi Robben, şut în bară după o acţiune personală, fiind aproape de deschiderea scorului. Replica actualei campioane a Europei nu a întârziat, Eto'o şi Cambiasso ratând la aceeaşi fază, la care Kraft s-a evidenţiat din nou. Repriza a curs în continuare cu Bayern la conducerea jocului, în timp ce Inter s-a mulţumit să închidă orice spaţiu şi să contraatace periculos ori de câte ori i s-a ivit ocazia.
În ultimele 15-20 de minute, Inter a reuşit să echilibreze partida şi chiar să preia iniţiativa pe final. Kharja (79), Thiago Motta (84) şi Eto'o (87) au dat mari emoţii bav