„Delirul ucigător al lui Gaddafi” (Le Figaro). „Sfidătorul Gaddafi ameninţă că luptă până la moarte” (Financial Times). „Interese şi valori”(Corriere della Sera). „Ziua cea mai neagră din istoria Noii Zeelenade” (L’Osservatore Romano). „300 de morţi şi 75 de dispăruţi” (Le Figaro).
Presa franceză şi europeană se ocupă de Libia şi de discursul violent al lui Gaddafi care a ameninţat cu o represiune şi mai sângeroasă.
„Turbatul”, este scris pe prima pagină a cotidianului Liberation. „Într-un discurs halucinant, Gaddafi i-a ameninţat cu un măcel pe libienii care îi cer plecarea de la putere”.
„Delirul ucigător al lui Gaddafi”, se nelinişteşte şi Le Figaro care aminteşte că „liderul libian şi-a ameninţat poporul cu un măcel şi a jurat că va muri ca un martir, decât să cedeze puterea”.
„Sfidătorul Gaddafi ameninţă că luptă până la moarte”, citim în Financial Times.
„Interese şi valori” – aşa este intitulat editorialul din Corriere della Sera, ziarul italian cu cel mai mare tiraj: „Dacă informaţiile difuzate de Al-Jazeera, singura televiziune care a scăpat cenzurii regimului, sunt adevărate, Gaddafi a decis că a-şi decima poporul este un preţ acceptabil pentru a rămâne la putere. Cartiere întregi au fost trecute prin foc şi sabie. Avioane şi elicoptere au tras contra manifestaţiilor ostile. Şi apoi au intervenit şi mercenarii africani. (…) Şi, totuşi, Gaddafi nu iese deloc întărit din această baie de sânge. Dimpotrivă, discursul sau este o dovadă de slăbiciune, un gest disperat. Aceste zile nu i-au fost favorabile: doi miniştri şi mai mulţi diplomaţi au demisionat; câţiva membri al Comitetului Popular pe care l-a creat pentru a mima democraţia au făcut la fel; o personalitate religioasă renumită a lansat o fatwa cerând militarilor să îl omoare; doi piloţi militari au fugit, împreună cu avioanele, în Malta, alţi doi piloţi s-au refugiat