Atunci când pierd un membru al familiei, copiii reacţionează diferit de adulti. Copiii preşcolari văd moartea ca fiind temporară si reversibilă, o credinţă întărită poate şi de personajele din desenele animate, care mor şi se reîntorc la viaţă. Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 9 ani încep să gândească asemănător adulţilor în ce priveşte moartea, însă sunt convinşi că lor sau persoanelor apropiate lor nu li se va întâmpla niciodată.
Semne normale ale doliului sunt: tristeţe, nefericire, furie, scăderea apetitului, probleme temporare de somn, neascultare, plâns, toate având o durată de câteva zile sau săptămâni. În săptămânile care urmează pierderii cuiva apropiat este normal ca unii copii să sufere imediat sau să persiste în credinţa că acel membru al familiei este încă în viaţă. Dar negarea pe termen lung a morţii sau evitarea procesului de doliu pot fi nesănătoase din punct de vedere emoţional şi pot duce la probleme mai severe. Un copil căruia îi este teamă să meargă la înmormântare nu trebuie să fie forţat să facă asta; în schimb îl poate ajuta să îşi amintească de persoana care a murit în alt fel, de exemplu prin aprinderea unei lumânări, spunerea unei rugăciuni, realizarea unei cărţi cu poze despre persoana care a murit, privitul pozelor, sau prin relatarea unor poveşti. Copiiilor trebuie să li se permită să îşi exprime sentimentele de doliu şi suferinţa.
Doliul, proces normal de suferinţă
Odată ce copiii acceptă moartea, probabil vor apare sentimente de tristeţe care revin şi dispar pe o perioadă lungă de timp, adesea în mod neaşteptat. Este de dorit ca rudele supravieţuitoare să petreacă cât de mult timp posibil cu copilul, arătându-i că îşi poate exprima liber sentimentele. Persoana care a murit poate să fi fost esenţială pentru stabilitatea lumii copilului iar furia poate apărea ca o reacţie naturală. Furia se poate manifesta în j
