Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: E nevoie stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii

Publicat in Antena 3, miercuri 23 februarie 2011 ·

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este de părere că stimularea consumului în vederea obţinerii unei creşteri economice este o idee proastă şi impracticabilă, informează Mediafax.

Acesta consideră că stimularea consumului poate fi periculoasă, deoarece are o bază socială şi politică.

"Sunt cinci milioane de pensionari, partidele politice se vor bate pentru câştigarea alegerilor şi doar patru milioane de angajaţi. Nu existã suficienţi economişti, s-au mai adunat în sala asta, care să spună: nu se poate, dacă intraţi pe o asemenea bandă, nici nu mai ajungem să stimulăm consumul", a declarat guvernatorul băncii centrale.

O creştere economică durabilă poate fi obţinută numai prin stimularea muncii şi a producţiei, investiţii şi crearea a noi locuri de muncă, consideră Isărescu:

"Să stimulăm consumul ca să avem creştere economică nu pot să o calific decât ca pe o idee proastă. Nu putem să o punem în practică. (...) Românii trebuie să fie lăsaţi şi stimulaţi să muncească şi să stimuleze producţia, iar consumul va creşte în primul rând în zonele unde avem creştere de producţie, cum ar fi exporturile", a afirmat Isărescu, în cadrul unui seminar organizat la BNR. Guvernatorul a arătat că Banca Naţională l-a împuternicit să spună căpentru o creştere economică durabilă este nevoie de trei lucruri:"stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii", în primul rând prin investiţii şi crearea de locuri de muncă.

Isărescu susţine că, în condiţiile în care ţara noastră a avut un consum cu 14% mai mare decât producţia internă, stimularea şi mai excesivă a consumului nu este una sustenabilă.

Guvernatorul a arătat că estimarea iniţială arăta reducerea deficitului de cont curent de la 12-14% din PIB spre 8% din PIB, dar corecţia realizată a fost mai mare.

Guvernatorul BNR,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 3 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

După ce i-a dat ultimatum lui Putin și a anunțat înarmarea Ucrainei, Trump spune: Comerțul este „excelent” pentru soluționarea războaielor

HotNews acum 3 ore
Comerțul este „excelent pentru soluționarea războaielor”, a afirmat luni președintele american Donald Trump, după ce a anunțat un nou pachet de armament pentru Ucraina și a amenințat Rusia cu sancțiuni „severe”. „Aceasta este o șansă pentru pace”, a

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°