Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul reduce cu peste 5.000 numărul de paturi din spitale

Publicat in Bursa, joi 24 februarie 2011 ·

Guvernul a decis, ieri, să micşoreze cu peste 5.000 numărul de paturi de spital finanţate de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate în anul 2011 faţă de anul trecut, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, citat de Agerpres.

Prin Programul naţional de paturi pentru perioada 2011 - 2013, adoptat de Executiv, numărul de paturi finanţate de CNAS în anul 2011 va fi de 129.524, iar în anul 2010 erau 134.760 de paturi finanţate de Casă.

Potrivit ministrului, ponderea de paturi finanţate de stat va fi de 6,02 la o mie de locuitori, Guvernul intenţionând să ajungă la media europeană de 5,61 de paturi la 1.000 de locuitori.

În anul 2012, numărul maxim de paturi finanţate de stat propus este de 125.639, iar în 2013 de 123.127.

Până pe 15 martie 2011 va fi finalizat un ordin al ministrului Sănătăţii, care va defalca şi va stabili pe fiecare judeţ numărul de paturi ce va putea fi finanţat.

"Este vorba de spitale care au paturi atât în reţeaua administraţiei publice locale, cât şi în reţeaua Ministerului Sănătăţii, a Ministerului Trans-porturilor, al Apărării, a Ministerului Muncii, a Ministerului Justiţiei", a precizat Attila Cseke.

Ministrul a menţionat că Planul naţional de paturi "introduce necesitatea de a avea predictibilitate în sis-tem şi de a şti ce se poate şi cât se poate dezvolta pe fiecare judeţ, ca număr de paturi".

Totodată, actul normativ introduce şi un concept de concurenţă între judeţe. "Dacă într-un anumit judeţ este un număr mai mare de paturi sau pot exista în continuare înfiinţări de unităţi sanitare publice sau private, dacă numărul de paturi existent la aceste spitale este mai mare decât numărul pe care îl poate finanţa Casa în acel judeţ, va interveni o anumită concurenţă la contractare", a încheiat Attila Cseke.

A.G. Guvernul a decis, ieri, să micşoreze cu peste 5.000 numărul de paturi de spital fi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 46 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°