Cel mai ciudat sport de iarnă care a putut fi văzut de români la televizor poate fi acum practicat şi în România. Un grup de braşoveni avându-l în frunte pe Allen Coliban, instructor de schi în Poiana Braşov, a înfiinţat Federaţia Română de Curling. "Am reuşit să aducem pietrele din străinătate, aşa că acum ne putem antrena în patinoarele de la noi din ţară. Scopul nostru este acela de a face din curling un sport cât mai popular în România. Acum ne antrenăm la Braşov. Cei care vor să ne vadă sunt aşteptaţi sâmbătă seară, de la ora 22:00, la patinoarul de lângă Gara Braşov. Acolo vom face iniţiere şi vom pune la dispoziţie echipament celor care vor să încerce", spune Coliban.
În clipa de faţă, în România sunt 30 de practicanţi de curling. Aceştia vor putea fi urmăriţi în luna mai la Campionatul Naţional de Curling. Întrecerea va avea loc la Bucureşti sau la Braşov. "Zilnic primesc mail-uri de la oameni care vor să se înscrie la curling", spune Coliban.
Mătura face diferenţa
În clipa de faţă, cei 30 de practicanţi de curling din România se antrenează pe unde pot. Pentru că administratorii patinoarelor sunt foarte reticenţi, sportivii sunt nevoiţi să se pregătească noaptea. Regulamentul jocului de curling poate fi citit pe www.curling-romania.ro, acolo unde există şi o galerie foto de la primul antrenament oficial care s-a desfăşurat la 19 februarie, la Braşov. Fiecare echipă de curling este alcătuită din patru jucători, fiecare dotat cu câte o mătură.
Cel mai ciudat sport de iarnă care a putut fi văzut de români la televizor poate fi acum practicat şi în România. Un grup de braşoveni avându-l în frunte pe Allen Coliban, instructor de schi în Poiana Braşov, a înfiinţat Federaţia Română de Curling. "Am reuşit să aducem pietrele din străinătate, aşa că acum ne putem antrena în patinoarele de la noi din ţară. Scopul nostru este ace