Poliţiştii au continuat acţiunile pentru depistarea şi prevenirea ilegalităţilor ce se comit în activitatea comercială cu cereale, legume, fructe, alcool şi alte plante tehnice, confiscând, în perioada 14 – 20 februarie, peste 140 de tone de cereale, 140 tone de legume şi fructe şi 15.000 de litri de băuturi alcoolice.
Săptămâna trecută, poliţiştii de investigare a fraudelor, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a faptelor ilegale de natură economică, verificând activităţi de producţie, depozitare, transport şi comercializare a legumelor şi fructelor proaspete, a alcoolului şi băuturilor alcoolice, precum şi a produselor cerealiere şi plantelor tehnice. În privinţa produselor cerealiere, poliţiştii au efectuat aproape 1.600 de controale, dintre care, peste 500 la societăţi comerciale şi au verificat aproape 800 de mijloace de transport. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 26 de infracţiuni (dintre care 14 de evaziune fiscală), pentru săvârşirea cărora sunt cercetate 13 persoane. Totodată, au fost aplicate 173 de contravenţii. În urma sancţiunilor contravenţionale aplicate, ca măsură complementară, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, aproximativ 140 tone de cereale, dintre care peste 80 de tone fiind porumb şi 55 tone de grâu autohton. În cazul legumelor şi frunctelor, în urma verificării a 414 societăţi comerciale, au fost depistate 5 infracţiuni, dintre care 4 de evaziune fiscală, pentru săvârşirea cărora sunt cercetate 5 persoane. Totodată, au fost indisponibilizate aproape 140 tone de mărfuri sau bunuri, în valoare de peste 340.000 de lei. Ca măsură complementară a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 95.000 de lei. Pe linia produselor de alcool, au fost