Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costul crotaliilor suportat de crescătorii de animale

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 23 februarie 2011 ·

Asociaţiile crescătorilor de animale au obligaţia să crotalieze animalele din fermele private, pe cheltuiala lor. Dacă până anul trecut costurile pentru această operaţiune erau asigurate de către stat, din acest an costurile acestei operaţiuni intră în atribuţia asociaţiilor de crescători, doar micii gospodari beneficiind de manopera gratuită asigurată de medicii veterinari. Părerile sunt împărţite în rândul crescătorilor de animale, care sunt nevoiţi să-şi crotalieze singuri animalele, mulţi considerând că şi până acum, tot ei efectuau această operaţiune, iar medicii veterinar doar încasau banii pe manoperă.

Astfel, reprezentanţii asociaţiilor de crescători depun un necesar de crotalii la Direcţia Sanitar Veterinară, lista fiind întrodusă în calculator, după care crotaliile sunt cumpărate de către crescători de la o firmă care le comercializează. Preţul unei crotalii este de 5,80 de lei. “Este mai bine că crotalierea este făcută de către crescători, deoarece eu am fost acum şi mi-am cumpărat nişte crotalii pentru mieii de anul trecut, când nu au mai fost crotalii. Ce au făcut medicii veterinari cu ele nu ştiu, dar stai după ei, comanzi crotaliile în luna octombrie şi în noiembrie nu ştii dacă sunt sau nu crotalii. Aşa nu mai trebuie să aştepţi după medicul veterinari, şi faci tu crotalierea, chiar dacă acest lucru presupune o muncă în plus deoarece e nevoie de anumite investiţii cum sunt cleştii de crotaliere. Marea majoritate a crescătorilor aveau aşa ceva, deoarece aşa se lucrează în România, noi crotaliam animalele, iar medicii veterinari luau banii”, a declarat Rus Ionaş, reprezentant al Sindicatului Crescătorilor de Ovine

Preţul cărnii de miel la nivelul anului trecut

Potrivit lui Ionaş, nu crotaliile vor fi problema crescătorilor de animale în perioada premergătoare Paştelor, ci preţul cărnii de miel, care nu va creşte faţă de perioada s

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 43 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 16 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 37 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 34 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 36 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°